Concertul Regal, care marchează sărbătoarea regalităţii în România, va avea loc vineri la Sala Radio, sub bagheta dirijorului Nicolae Moldoveanu. Seara se va deschide, în mod tradiţional, cu Imnul Regal (E. Hubsch) şi se va încheia cu Rahmaninov: Dansuri simfonice.
Vineri, 10 mai, de la ora 19.00, celebrul violonist Remus Azoiţei, stabilit la Londra, va sosi la Bucureşti pentru a interpreta Bruch: Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră. După ce în 1995 a absolvit Conservatorul din Bucureşti, a obţinut o bursă de studii la renumita Juilliard School din New York. A concertat în săli prestigioase precum Carnegie Hall – New York, Concertgebouw Amsterdam, Salle Cortot – Paris, Konzerthaus – Berlin, Teatro La Fenice – Veneţia ş.a. În 2005, a fost decorat de preşedintele României cu titlul de Ofiţer al Ordinului Meritul Cultural, iar în mai 2013 Regele României Mihai I l-a numit ofiţer al ordinului „Coroana României”.
Remus Azoiţei cântă pe o vioară de patrimoniu universal Gagliano, creată în 1740. A înregistrat în premieră mondială integrala lucrărilor pentru vioară şi pian de Enescu (alături de pianistul Eduard Stan), pentru casa de discuri Hanssler (Germania). În 2001, Remus Azoiţei a fost numit profesor de vioară al Academiei Regale de Muzică – Londra, la acel moment fiind cel mai tânăr profesor de vioară din întreaga istorie de 200 ani a instituţiei. În 2005, a interpretat Dublul concert de Bach alături de violonistul Nigel Kennedy, în cadrul Festivalului Enescu, concert preluat de către 19 posturi de radio şi televiziune din Europa.
Nicolae Moldoveanu
Violonist, corepetitor, organist şi nu în ultimul de rând dirijor, Nicolae Moldoveanu este unul dintre muzicienii români care şi-a construit un vast parcurs în lumea artistică internaţională. Pregătirea sa muzicală l-a purtat în apreciate instituţii de învăţământ superior europene, de la Conservatorul din Leipzig (unde a studiat orga) la cursurile Conservatorului din Zürich (unde s-a dedicat artei dirijorale) şi apoi la Basel şi Berna şi în cele din urmă la Academia Regală de Muzică din Londra.
Printre ansamblurile importante pe care le-a dirijat de-a lungul anilor se numără: Filarmonica Regală din Liverpool, Orchestra Radio din Olanda, BBC Concert, BBC Philharmonic, Orchestra Filarmonicii din Malaezia, Orchestra de Cameră din Stockholm, Orchestra de Cameră din Scoţia, Orchestra Simfonică din Islanda, Orchestra Simfonică Radio din Praga, Orchestra Filarmonicii din Varşovia, Melbourne Symphony, Orchestra Filarmonicii George Enescu. Printre ansamblurile de care îl leagă o colaborare deosebită se află English Sinfonia şi London Mozart Players.
Concertul va fi transmis live pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio, şi prin intermediul aplicaţiei Radio România, disponibilă pe dispozitive Android şi iOS.
Biletele sunt disponibile în sistem online pe www.bilete.ro şi în Reţeaua Bilete.ro. Toate biletele cumpărate anterior datei de 7 mai (prin platformele entertix şi myticket) rămân valabile. Biletele se pot achiziţiona şi de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00).
Conținut NEWS.ro