În data de 9 septembrie a.c., 260 de polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au fost alături de elevi și de părinți la 243 de festivități de deschidere a anului școlar 2024-2025, care s-au desfășurat în școlile și liceele din județul Constanța.
De asemenea, polițiștii au fost prezenți la toate unitățile de învățământ preuniversitar din județ, pentru a desfășura activități pentru menținerea ordinii și liniștii publice, dar și pe linie de siguranță rutieră, ce au vizat atât siguranța pietonilor, a conducătorilor auto, cât și fluidizarea traficului rutier.
Cu această ocazie polițiștii au avut câteva recomandări pentru elevi, respectiv: să realizeze că inacțiunea sau lipsa unei reacții reprezintă tot violență; să nu le fie teamă să semnaleze orice caz de bullying care se petrece atât în mediul școlar, cât și online; să nu răspundă violenței cu violență; să evite consumul de substanțe psihoactive sau alcoolice.
Totodată li s-a recomandat și să respecte regulile de circulație atunci când se deplasează de acasă către școală sau pe drumul de întoarcere, respectiv: să traverseze prin locurile special amenajate, după ce s-au asigurat temeinic în prealabil, să respecte culorile semaforului și să traverseze doar pe culoarea verde, să nu alerge pe trecerile de pietoni și să nu aibă căștile în urechi sau să stea pe telefon când traversează.
Copiii ar trebui să aibă grijă și la grupurile de prieteni la care aderă, să spună „NU” dacă primesc propuneri ce îi pot afecta negativ pe ei sau pe cei din jur, să nu cedeze amenințărilor sau a șantajului și să spună unui prieten sau unui adult dacă li se întâmplă ceva.
Polițiștii Serviciului Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității au desfășurat activități pe linia prevenirii violenței și a consumului de droguri în rândul elevilor și în perioada vacanței de vară, respectiv 01 iulie – 31 august, în cadrul Campaniei de informare cu privire la evenimentele negative în care pot fi implicați elevii pe perioada vancaței de vară și de conștientizare a rolului grupului de prieteni în determinarea implicării în astfel de situații ,,Împreună pentru o vacanță în siguranță,, fiind desfășurate 27 de activități adresate elevilor cu 2.309 beneficiari, 13 dintre acestea fiind desfășurate în centrele de plasament la care au participat un număr de 391 beneficiari.
Mai mult, pentru că siguranța elevilor reprezintă o prioritate, în următoarea perioadă, polițiștii vor desfășura campanii preventiv-informative pe linia prevenirii victimizării minorilor, consumului ilicit de droguri, criminalității informatice, absenteismului și abandonului școlar.
Incintele și zonele adiacente unităților de învățământ, vor deveni elemente principale în itinerarele de patrulare, iar măsurile de control ale autovehiculelor și conducătorilor acestora vor fi sporite.
Cu ocazia începerii noului an școlar a fost pus în aplicare Planul Național de Combatere a Violenței Școlare și a fost demarată la nivelul Poliției Române Campania Națională „Vocea ta e soluția – Tăcerea e tot violență”, pentru stoparea violenței școlare, dar și pentru ca vocile tinerilor să fie auzite și luate în considerare.
Polițiștii au informat elevii, cadrele didactice și părinții, cu privire la existența unui număr unic al copilului – 119 – destinat raportării și prevenirii cazurilor de abuz, exploatare, neglijare și orice alte forme de violență săvârșite asupra minorilor.
Premergător începutului de an școlar, a fost întocmit la nivelul județului Constanța, Planul Teritorial Cadru de Acțiune pentru siguranța școlară, ocazie cu care:
– a fost actualizată evidența infrastructurii unităților de învățământ preuniversitar pe anul școlar 2024-2025 și modul de asigurare cu pază a acestora. Astfel, la nivelul județului Constanța funcționează un număr de 531 unități de învățământ preuniversitar, 274 în mediul urban și 257 în mediul rural, dintre care 283 creșe/grădinițe, 157 școli primare/gimnaziale, 64 licee/colegii și 27 unități de învățământ care fac parte din rețeaua școlară, respectiv cluburi sportive/cluburi ale copiilor și școli postliceale.
– a fost desemnat câte un polițist responsabil, pe linia siguranței școlare, pentru fiecare unitate de învățământ preuniversitar. Menținerea ordinii și siguranței publice, în zona adiacentă este asigurată de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța pentru 433 de unități de învățământ preuniversitar, Inspectoratul de Jandarmi ”Mihail Kogălniceanu” Constanța pentru 15 unități de învățământ preuniversitar și polițiile locale de la nivelul municipiilor, orașelor și comunelor din județul Constanța pentru 83 unități;
– a fost verificată valabilitatea documentelor, precum și starea tehnică a unui număr de 103 autovehicule destinate transportului de elevi, a documentelor necesare conducătorilor auto care efectuează transportul elevilor, fără a fi constatate nereguli. Cu această ocazie, polițiștii din cadrul Serviciul Siguranță Rutieră au procedat și la reinstruirea conducătorilor auto privind normele de siguranță rutieră și protecția pasagerilor;
– a fost verificată existența și funcționalitatea mijloacelor de semnalizare rutieră în zona stațiilor de transport public de persoane, prevăzute cu alveole sau refugii și a marcajelor pietonale aflate în apropierea unităților de învățământ preuniversitar, iar acolo unde s-au constatat deficiențe, au fost informate instituțiile abilitate pentru luarea măsurilor;
– au fost verificate unitățile de alimentație publică din proximitatea unităților de învățământ preuniversitar.