La data de 22 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu – Compartimentul Protecția Animalelor au desfășurat o acțiune de verificare a modului de respectare a legislației în ceea ce privește protecția animalelor și cea sanitar-veterinară, în municipiul Constanța și comuna Lumina.
„În cadrul activităților, au fost verificate condițiile de deținere pentru 500 de ovine, respectiv 26 de exemplare canine, deținute de două persoane fizice. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.800 lei”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
Conform sursei citate, la data de 22 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
Sursa citată mai precizează că în cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 26 de persoane și au fost verificate 22 de autovehicule. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 6.000 de lei. Totodată, a fost suspendat, în vederea reținerii, un permis de conducere și au fost retrase trei certificate de înmatriculare.