În perioada 12 – 17 noiembrie 2024, polițiștii Direcției de Ordine Publică – Serviciul de Poliție „Delta Dunării” au derulat o acțiune, pe linia prevenirii și combaterii pescuitului ilegal.
„Au fost efectuate acțiuni și controale privind respectarea regimului pescuitului în Marea Neagră, Delta Dunării, Complexul lagunar Razim-Sinoe, precum și în județul Tulcea.
Astfel, în cadrul activităților, au fost ridicate, în vederea confiscării, 40 de unelte de pescuit, 115,5 kilograme de pește, din diferite specii, o ambarcațiune, un motor de ambarcațiune și alte bunuri.
De asemenea, au fost constatate două infracțiuni, prevăzute și pedepsite de Legea nr. 176/2024 privind pescuitul și protecția resursei acvatice vii.
Valoarea bunurilor confiscate este estimată la 18.655 de lei”, au transmis reprezentanții IGPR.
Exemplu:
Conform sursei citate, la data de 17 noiembrie a.c., pe lacul Zmeica, polițiștii din cadrul Serviciului de Poliție ,,Delta Dunării” au depistat în flagrant delict, în județul Tulcea, doi bărbați care desfășurau activități de braconaj piscicol, cu 6 plase tip setcă monofilament. Cantitatea capturată a fost de 21 kilograme de pește din diferite specii.
În urma verificărilor, a reieșit faptul că persoanele în cauză ar fi folosit în activitatea de braconaj o ambarcațiune echipată cu motor.
Ambarcațiunea, motorul, rezervorul și uneltele de pescuit folosite la săvârșirea infracțiunii au fost ridicate în vedere confiscării.
Cantitatea de pește a fost confiscată și predată unei societăți de profil, spre valorificare. În cauză, a fost întocmit dosar penal.