Noile accize la carburanți care vor fi aplicate de la 1 ianuarie 2025 vor conduce la o creștere a prețurilor plătite la pompă.
Ministerul Finanțelor a publicat noul nivel al acczelor care va fi practicat începând cu 1 ianuarie 2025. Potrivit tabelului de pe site-ul instituției, pentru 2025 nivelul accizei la benzină este de 2.528 de lei pentru 1.000 de litri și de 2.317 lei pentru 1.000 de litri la motorină.
Pentru benzină, nivelul actual al accizei este 2.382 de lei. Așadar, impactul în prețul final de la pompă al benzinei, cu tot cu plusul de TVA aferent, este de 17 bani pe litru, scumpire care ar urma să se vadă la pompă începând cu 1 ianuarie 2025.
În cazul motorinei, în condițiile în care nivelul actual al accizei este 2.183 de lei, calculele arată că, după aplicarea accizei noi și a TVA aferente, avem un impact în prețul final de 16 bani pe litru, scumpire care ar urma să se vadă la pompă, la fel, începând cu 1 ianuarie 2025.
În 2024, acciza a crescut în două rânduri, la 1 ianuarie și la 1 iulie, având un efect cumulat de 72 de bani pe litru pentru benzină și 66 de bani pe litru pentru motorină.
Accizele se ajustează anual cu rata inflației. Accizele sunt incluse de comercianții de carburanți în prețul de la pompă. Acciza și TVA reprezintă cam jumătate din prețul carburanților plătiți la pompă, scrie Stiripesurse.