De astăzi, de la ora 10:00 și până mâine seară, la ora 20:00, în Dobrogea, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 50…60 km/h.
Astăzi, vremea se va menține caldă. Cerul va fi mai mult noros și, noaptea, trecător va ploua slab sau va burnița.Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 13 grade, iar cea minimă va fi de 7…8 grade.
Mâine, vremea va fi în general închisă și se va răci. Cerul va fi mai mult noros și trecător va ploua slab sau va burnița. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de 4…5 grade.
Facem apel la cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, iar conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor.
Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:
Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055
Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922
Dispecerat Serviciul Protecție Civilă– 0737552271.