loader
octombrie 16, 2025

LATEST NEWS Încă lucrăm la site – suntem pe ultima sută de metri și foarte curând noua platformă va fi gata

Sydney 29
A murit Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii a murit valeriu tabara fost ministru al agriculturii 968614

Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii, a murit marți, 29 aprilie, a anunțat fiul acestuia.

Valeriu Tabără a fost internat la Spitalul Elias, în București.

De Paște a venit acasă la Timișoara, a făcut Paștele în familie, dar joi s-a simțit rău, așa că a fost din nou internat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara.

Marți a murit din cauza unei insuficiențe cardiorespiratorii.

Cel mai probabil miercuri va fi depus în holul Facultății de Agronomie pentru ca cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu să o poată face.

Valeriu Tabără s-a născut la 1 iulie 1949 în comuna Sălciua din judeţul Alba. La vârsta de 34 de ani a devenit doctor în agronomie, iar ulterior conferenţial şi profesor universitar.

A fost ministru al Agriculturii în perioada 1994-1996, în Guvernul Văcăroiu, iar apoi din nou în perioada 2010-2012 în Guvernul Boc.

În perioada 1992-2000 şi 2004-2012 a fost deputat de Timiş.

S-a retras din politică în 2012. În prezent Valeriu Tabără era președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS) ‘Gheorghe Ionescu-Șișești’.

Antena3.ro

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Contact Us
Quick Link
Top Categories
Download Apps

Copyright © 2025