loader
octombrie 14, 2025

LATEST NEWS Încă lucrăm la site – suntem pe ultima sută de metri și foarte curând noua platformă va fi gata

Sydney 29
Accident rutier în Portul Constanța pppp

La data de 9 mai a.c., în jurul orei 08.10, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că în incinta Portului Constanța, în zona Porții de acces nr. 6, s-a produs un accident rutier.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de doi bărbați, de 22 de ani, respectiv 40 de ani.

În urma accidentului rutier, șoferul de 22 de ani a fost ușor rănit.

Bărbatul de 40 de ani a fost testat cu aparatul etilotest și cu cel din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive, rezultatele fiind negative.

Cel de-al doilea conducător auto, ușor rănit în urma accidentului, a fost transportat la spital, urmând a fi testat cu aparatul etilotest și cu cel din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Contact Us
Quick Link
Top Categories
Download Apps

Copyright © 2025