Magistrații au admis solicitarea procurorilor DNA și au dispus arestarea preventivă a primarului, în dosarul în care acesta este acuzat de fapte de corupție, potrivit surselor noastre. Edilul va fi pus sub măsura arestului preventiv pentru următoarele 30 de zile, măsura putând fi prelungită pe durata anchetei, dacă instanța consideră necesar. Decizia vine după ce procurorii DNA au contestat decizia Tribunalului Constanța care a dispus punerea sub control judiciara lui Radu Cristian. Procurorii DNA Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva primarului Radu Cristian, acuzat de cinci infracțiuni de luare de mită și o infracțiune de spălare a banilor. În perioada 2020–2025, acesta ar fi pretins și primit, direct sau prin intermediari, peste 645.000 de euro pentru eliberarea unor documente urbanistice, inițierea unor hotărâri de consiliu și favorizarea unor persoane în legătură cu activitatea Primăriei. O parte din sume ar fi fost disimulată prin achiziția hotelului Topaz.
Potrivit informațiilor noastre, viceprimarul Paul Foleanu (PSD) va ocupa scaunul de primar-interimar al orașului Mangalia.


VIDEO
VIDEO 2
Context
Procurorii anticorupție l-au reținut pe primar pe 21 august pentru cinci infracțiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată, și o infracțiune de spălare a banilor, susținând că în perioada 2020–2025 acesta ar fi pretins și primit, direct sau prin intermediari, 645.000 de euro pentru avize urbanistice, hotărâri de consiliu local sau pentru a închide ochii la controale. O parte din bani ar fi fost folosită pentru achiziția disimulată a hotelului Topaz din Cap Aurora.
Potrivit DNA, faptele imputate lui Radu Cristian acoperă mai multe tipuri de situații: în 2020 ar fi pretins 70.000 de euro pentru emiterea unui certificat de urbanism și a unei autorizații de construire pentru un bloc P+12 în Neptun, din care ar fi primit 20.000 de euro printr-un intermediar. În 2022–2024, ar fi cerut 80.000 de euro pentru a permite unor agenți economici să desfășoare comerț pe plajă și în Portul Turistic Mangalia fără sancțiuni din partea Poliției Locale; 42.333 de euro ar fi ajuns la el sub forma unor haine de lux comandate online.
În 2023, susțin procurorii, edilul ar fi primit echivalentul a 500.000 de euro prin reducerea prețului hotelului Topaz, după ce ar fi facilitat cesionarea unor contracte de închiriere pentru terenuri aflate în Portul Turistic. Tot în același an ar fi pretins 50.000 de euro, din care ar fi încasat 150.000 de lei, pentru ca doi dezvoltatori imobiliari să nu fie controlați pe șantier. În ianuarie–februarie 2025, un alt „împrumut” de 50.000 de euro ar fi vizat obținerea unui certificat de atestare a edificării/extinderii unei construcții ridicate fără autorizație în Saturn.
Pe lângă aceste acuzații, anchetatorii susțin că o parte din sumele colectate ar fi fost disimulate prin cumpărarea hotelului Topaz din Cap Aurora pe numele fostei soții a primarului, Radu Bianca-Marga, tranzacție considerată de DNA un act de spălare a banilor.
Primarul Radu Cristian a respins în fața procurorilor toate acuzațiile și a susținut că este victima unei înțelegeri între martori și anchetatori. El a afirmat că tranzacțiile au fost realizate de fosta sa soție sau de firmele acesteia. Procurorii îl indică însă ca beneficiar direct al banilor și al bunurilor disimulate prin interpuși, de la terenuri din Portul Turistic Mangalia, evaluate la 500.000 de euro, până la plăți „la negru” pentru diferența reală a hotelului Topaz, presiuni financiare asupra oamenilor de afaceri, împrumuturi mascate de zeci de mii de euro și chiar articole vestimentare de lux comandate în numele său, peste 220 de solicitări. În apărarea sa, edilul a încercat să arunce responsabilitatea pe Dorinel Colgiu, omul său de legătură. Însă stenogramele și declarațiile martorilor-denunțători: Doru Colgiu, mâna lui dreaptă, Silviu Stoica, Mătăsaru Marian-Henk, foști apropiați și Cătălin-Mihail Caracostea, îl plasează constant în centrul mecanismului de corupție.
Laurențiu Zamfir, CONDAMNAT în trecut
În dosar mai este implicat și Zamfir Laurențiu. Laurențiu Zamfir, actualul șef al Poliției Locale Mangalia și fost coleg al primarului Cristian Radu la Garda Financiară Constanța, apare din nou în vizorul DNA, fiind cercetat pentru fapte de corupție alături de edil. Procurorii susțin că cei doi ar fi primit mită de la agenți economici pentru a le facilita activitatea și a evita controalele, Zamfir încasând o treime din sumele pretinse. Nu este prima dată când acesta are probleme cu legea: în 2011, Înalta Curte l-a condamnat definitiv la un an și jumătate de închisoare cu suspendare pentru luare de mită, iar ulterior a mai fost judecat într-un dosar de șantaj. Deși a beneficiat de reabilitare judecătorească, Zamfir a revenit în funcții publice, iar acum este implicat din nou într-un dosar penal de corupție.
Vezi AICI comunicatul oficial de la DNA.
Precizăm că publicația noastră utilizează informații provenite din surse deschise publicului, inclusiv documente oficiale, comunicate ale instituțiilor statului și relatări din spațiul public. Totodată, reamintim că orice persoană este prezumată nevinovată până la rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești de condamnare, conform principiului constituțional al prezumției de nevinovăție.
Amintim că site-ul SEAPRESS.RO se află momentan într-o pauză de lucru. În această perioadă, nu veți mai găsi știrile actualizate în ritmul obișnuit, însă vom continua să vă informăm prin intermediul rețelelor noastre de socializare, selectând cu prioritate subiectele pe care le considerăm cu adevărat importante.
Nu vom lăsa nicio informație relevantă care ajunge la noi să nu ajungă și la dumneavoastră, cititorii noștri.
Ne pregătim să revenim cu o structură editorială nouă, un logo modern și un nume care să reflecte mai bine direcția noastră viitoare. Până atunci, depunem toate eforturile pentru a vă ține conectați la esențialul actualității.
În arest le este locul la hoti.Confunda primaria cu proprietatea personala.Nici comuna Costinești , nu este lipsita de primar hot.Spagile de la contractele directe atribuite prin dispoziție de primar sunt colectate de catre finul sau Bălan Virgil. Cea mai mare șpagă cu paraindaratul asigurat a fost de la firma SC Salvamar, administrata de Serafim Nicolae si de la firma SC Crystal, administrata de Cioara Cristian. Ambele firma cu sediul in comuna Costinești.