decembrie 13, 2025
Sydney 29
Ce spune IPJ despre accidentul în care a fost implicată ambulanța SMURD WhatsApp Image 2024 06 22 at 20.56.15 7 scaled

La data de 22 iunie a.c., în jurul orei 20.15, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că în municipiul Constanța, la intersecția dintre bulevardele Tomis și Alexandru Lăpușneanu, s-a produs un accident rutier, în care ar fi fost implicată o autospecială SMURD.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între autospeciala care ar fi avut semnalele acustice și luminoase în funcțiune și un autoturism.

Ca urmare a impactului, acesta din urmă ar fi fost proiectat într-un alt autovehicul.

În urma accidentului rutier au fost răniți șoferul și doi pasageri din autoturismul care ar fi intrat în coliziune cu autospeciala SMURD, precum și un cadru medical ce făcea parte din echipajul acesteia.

Șoferul autoturismului menționat anterior nu a putu fi testat la fața locului cu aparatul etilotest și cu cel din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive, fiind transportat la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge.

Ceilalți doi conducători auto au fost testați la fața locului, rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © 2025