Un val de informații false circulă pe rețelele sociale și alimentează speranțele susținătorilor lui Călin Georgescu că turul doi al alegerilor prezidențiale anulate va fi reluat. Multe dintre acestea sfidează ridicolul, în timp ce altele sunt alimentate chiar de avocata candidatului independent, Maria Vasii. Până și Călin Georgescu recunoaște că e un fake-news.
Potrivit avocatei, „un cetățean român, rezident în Canada, a aplicat în procedura arbitrajului internațional, a beneficiat de o hotărâre judecătorească care poartă apostila definitivă și executorie în baza căreia Guvernul României este obligat să reia de îndată și fără discuție turul 2 al alegerilor prezidențiale”.
„România este obligată să pună în executare de îndată și fără nicio discuție această hotărâre judecătorească”
a spus Maria Vasii, la Realitatea.
Informația a fost rapid preluată și răspândită pe rețelele sociale de susținătorii lui Călin Georgescu.
„Tribunalului Internațional a decis Reluarea turului 2! Decizia este definitivă și executorie!! România a câștigat”, este mesajul cel mai răspândit pe Facebook și TikTok, însoțit de multe ori de imagini generate cu ajutorul Inteligenței Artificiale. „Statul Roman e obligat să dea Ordonanță de Urgență privind reluarea turului 2 deoarece este prioritară, definitivă și executorie decizia”
Informația prezentată de avocata lui Călin Georgescu este una falsă, neexitând niciun „tribunal internațional” sau „curte de arbitraj” care să poată decide în legătură cu alegerile dintr-un alt stat, cu atât mai mult „să oblige de îndată” Guvernul unei alte țări să organizeze un scrutin electoral. Iar un tribunal de arbitraj judecă spețe comerciale, nicidecum procese electorale.
Chiar candidatul Călin Georgescu a dezmințit, într-un mesaj publicat pe Facebook, așa-zisa decizie a unui tribunal din Canada care ar fi obligatorie pentru România.
„Dragii mei, declarația de astăzi a doamnei avocat Maria Vasii a reprezentat o interpretare pozitivă și menită să ne transmită o acțiune de încredere în propriile forțe ale cetățenilor români din diaspora și nu numai.
Acțiunea la care doamna avocat a făcut referire este una raportată la demersul unui bun român din diaspora care a considerat că este absolut justificat să-și caute dreptatea într-o instanță internațională, considerându-se dezamăgit de lipsa de verticalitate a instanțelor românești.
Demersul românului nostru din Canada este unul demn și de apreciat, dar în ceea ce ne privește pe noi, întregul popor român, rămânem încrezători în demersurile legale depuse la instanțele europene, întrucât suntem un stat membru UE și deciziile acestor instituții sunt cele care pot transmite o decizie concretă și absolut necesară cu privire la reluarea turului 2.
În același timp, avem aceeași încredere în partenerii noștri din SUA, parteneri care reprezintă garanția și simbolul democrației internaționale, parteneri care știm că vor fi mereu și indiscutabil cei mai aprigi susținători ai libertăților și drepturilor civile garantate de Constituție”
a scris Georgescu.
Fostul judecător al Curții Constituționale, Tudorel Toader, a explicat, la Antena 3 CNN, că nu este posibil ca turul doi al alegerilor prezidențiale să fie reluat.
„Nu există procedura revizuirii deciziilor CCR sau a unei hotărâri cum a fost în acest caz. Nu există”
spune Tudorel Toader.
Avocata lui Călin Georgescu a mai transmis informații controversate, care au scopul să întrețină această stare de îndoctrinare a publicului lui Călin Georgescu, potrivit cărora procurorii americani anchetează alegerile din România, o informație, de asemenea, falsă.
„Vreau să vă informez, în limitele în care pot, pentru că am fost rugată să păstrez prudență, având în vedere că este o anchetă în desfășurare, că cei care s-au bazat pe procurorii din România, pe care i-au mituit oarecum cu aceste salarii uriașe, uneori nejustificate, nu mai au niciun sprijin în magistrații din România, pentru că sunt implicați oficiali din Statele Unite. Ancheta a fost preluată deja de către procurori din SUA. Veți avea o anchetă devastatoare. De mâine (luni, 10 februarie) acești anchetatori vor fi în București”
a declarat Maria Vasii, la aceeași televiziune.
Însă, toate aceste mesaje pe care avocata lui Călin Georgescu le transmite sunt preluate de către televiziunea la care sunt făcute și rostogolite ca adevăruri absolute. Oameni de bună credință la preiau și le răspândesc pe rețelele sociale creând o frenezie pe aceste rețelele despre reluarea turului doi și despre fel și fel de anchete internaționale sau despre „oameni” ai președintelui SUA Donald Trump care, sub diverse forme, l-ar susține pe Călin Georgescu.