Prin utilizarea acestui site, sunteți de acord cu Politica de Confidențialitate și Termenii de Utilizare.
Accept
Sea PressSea Press
  • Politică
  • Local
  • Ediție
  • Justiție
  • Sănătate
  • Externe
  • Cultural
  • Sport
  • Monden
  • Social
  • Contact
Citești: Dosar bombă DNA „Apia Constanța”: 3 MILIOANE lei furați, zero condamnări/ Instanța recunoaște faptele după 11 ani MINUTA
Share
Font ResizerAa
Font ResizerAa
Sea PressSea Press
  • Politică
  • Local
  • Ediție
  • Externe
  • Sport
  • Ultima oră
  • Politică
  • Local
  • Ediție
  • Justiție
  • Externe
  • Cultural
  • Sănătate
  • Sport
  • Social
  • Contact
  • Advertise
© 2024 Seapress Company All Rights Reserved.
Sea Press > Justiție > Dosar bombă DNA „Apia Constanța”: 3 MILIOANE lei furați, zero condamnări/ Instanța recunoaște faptele după 11 ani MINUTA
JustițieLocalRecomandatRelevante

Dosar bombă DNA „Apia Constanța”: 3 MILIOANE lei furați, zero condamnări/ Instanța recunoaște faptele după 11 ani MINUTA

Dosar bombă DNA „Apia Constanța”: 3 MILIOANE lei furați, zero condamnări/ Instanța recunoaște faptele după 11 ani MINUTA Screenshot 2025 05 01 105752
foto cu rol ilustrativ / sediul vechi al structurii DNA Constanța
Natalia Păun
Natalia Păun Publicat 1 mai 2025 1.9k Vizualizări
SHARE

Un dosar penal complex, început în 2014 și finalizat în aprilie 2025 prin hotărârea nr. 281/2025 a Tribunalului Constanța, scoate la lumină una dintre cele mai elaborate rețele de fraudare a fondurilor europene din sud-estul României. Deși instanța a fost nevoită să înceteze procesul penal ca urmare a prescripției răspunderii penale pentru faptele comise, cei cinci inculpați principali – Ionescu Răzvan Alexandru, Iacobescu Adrian, Iacobescu Claudiu, Mihai Ionuț Valentin și Vrânceanu Marian – au fost obligați să restituie sume importante către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prejudiciul total estimat depășind 3,2 milioane de lei.

Conținut
13 ani de la comiterea faptelor, 11 de la trimiterea în judecatăIată cu ce s-au ales inculpații din dosarMINUTACe acuză procurorii DNAVezi și

13 ani de la comiterea faptelor, 11 de la trimiterea în judecată

Potrivit DNA, gruparea constituită în 2012 avea ca scop obținerea frauduloasă de subvenții APIA, prin utilizarea unor persoane vulnerabile, acte falsificate și cereri fictive de plată. Liderul rețelei, Ionescu Răzvan Alexandru, funcționar APIA, deținea acces la informații privilegiate și era responsabil de întocmirea și manipularea documentației, în timp ce ceilalți membri racolau „fermieri de fațadă” și retrăgeau banii. În ciuda încetării procesului penal, instanța a menținut măsurile asigurătorii și a admis în totalitate acțiunea civilă a APIA, obligând inculpații la plata unor daune materiale uriașe, împreună cu dobânzile legale.

Pe scurt, instanța confirmă faptele celor cinci inculpați pe care îi și obligă să își plătească daunele, însă… faptele au fost prescrise. Dosarul a fost instrumentat de procurorul Andrei Bodean, fost șef DNA Constanța, în prezent Șef la Secția Urmărire Penală a Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București.

Iată cu ce s-au ales inculpații din dosar

1. Ionescu Răzvan Alexandru,consilier superior în cadrul APIA – Centrul județean Constanța, la data faptelor – proces penal încetat (prescripție) pentru: fals material (26 acte), folosire documente false pentru fonduri UE (15 acte), fals intelectual, grup infracțional, spălare de bani (3 acte). Obligat la: 288.456,07 lei (singur), 169.900,47 lei și 1.558.566,53 lei (cu Iacobescu Adrian), 1.521.547,73 lei (singur) – toate + dobândă. Măsuri asigurătorii pe imobile, bani și conturi.

2. Mihai Ionuț Valentin, funcționar public în cadrul APIA – Centrul Local Hârșova, la data faptelor – proces penal încetat (prescripție) pentru: fals material (4 acte), folosire documente false pentru fonduri UE (3 acte), favorizarea făptuitorului. Obligat, împreună cu Vrânceanu Marian, la: 143.370,58 lei și 105.233,47 lei – ambele + dobândă.

3. Vrânceanu Marian, secretar al comunei Ciobanu, jud. Constanța, la data faptelor – proces penal încetat (prescripție) pentru: fals intelectual (5 acte), complicitate la fraudă cu fonduri UE (4 acte), instigare la fals, favorizarea făptuitorului, grup infracțional. Obligat, cu Mihai Ionuț Valentin, la: 143.370,58 lei și 105.233,47 lei – ambele + dobândă.

4. Iacobescu Adrian – proces penal încetat (prescripție) pentru: fals material (5 acte), fraudă cu fonduri UE (3 acte), grup infracțional. Obligat cu Ionescu la: 169.900,47 lei și 1.558.566,53 lei – ambele + dobândă. Sechestru pe sume găsite la părinți.

5. Iacobescu Claudiu – proces penal încetat (prescripție) pentru: fraudă cu fonduri UE (3 acte), grup infracțional (2012). Fără daune civile stabilite.

MINUTA

În baza art. 396 alin. (6) C.proc.pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C.proc.pen., dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul Ionescu Răzvan Alexandru, pentru comiterea infracțiunilor de: fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prev. de art. 320 alin. (2) C.pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. şi art. 5 C.pen. (26 de acte materiale); folosire cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. şi art. 5 C.pen. (15 acte materiale); fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 321 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. şi art. 5 C.pen.; constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen.; spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. şi art. 5 C.pen. (trei acte materiale), toate cu aplic. art. 38 alin. (1) Cod penal, întrucât a intervenit prescripţia. 2. În baza art. 396 alin. (6) C.proc.pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C.proc.pen., dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul Mihai Ionuţ Valentin, pentru comiterea infracţiunilor de: fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prevăzute de art. 320 alin. (2) C.pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. şi art. 5 C.pen (4 acte materiale); folosire de documente ori declaraţii false care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene în formă continuată, prevăzută de art.181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. şi art. 5 C.pen. (3 acte materiale); favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C.pen. cu aplic. art. 5 C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) Cod penal, întrucât a intervenit prescripţia. 3. În baza art. 396 alin. (6) C.proc.pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C.proc.pen., dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul Vrânceanu Marian, pentru comiterea infracţiunilor de: fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 321 alin. (1) C.pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. şi art. 5 C.pen. (5 acte materiale); complicitate la folosire de documente ori declaraţii false care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene în formă continuată, prevăzută de art. 48 C.pen. raportat art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen. (4 acte materiale); instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 47 C.pen. raportat la art. 320 alin. (1) C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen.; instigare la fals în declaraţii, prevăzută de art. 47 C.pen. raportat la art. 326 C.pen. cu aplic. art. 5 Cod penal; favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C.pen. cu aplic. art. 5 C. pen.; fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alin. (2) C.pen. cu aplic.art. 5 C.pen.; constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen, toate cu aplic. art. 38 alin. (1) Cod penal, întrucât a intervenit prescripţia. 4. În baza art. 396 alin. (6) C.proc.pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C.proc.pen., dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul Iacobescu Adrian, pentru comiterea infracţiunilor de: fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prevăzută de art. 320 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal şi art. 5 C.pen. (5 acte materiale comise în perioada mai 2011-mai 2012); folosire de documente ori declaraţii false care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene în formă continuată, prevăzută de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. şi art. 5 C.pen (3 acte materiale comise în perioada mai 2011 – mai 2013); constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C.pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) C.pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) Cod penal, întrucât a intervenit prescripţia. 5. În baza art. 396 alin. (6) C.proc.pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C.proc.pen., dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul Iacobescu Claudiu, pentru comiterea infracţiunilor de: folosire de documente ori declaraţii false care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene în formă continuată, prev. art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. şi art. 5 alin. (1) C.pen (3 acte materiale); constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen. (faptă comisă în anul 2012), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C.pen întrucât a intervenit prescripţia. În temeiul art. 19 C. proc. pen. rap. la art. 397 C. proc. pen. coroborat cu art. 1349 şi urm. Cod civil, va admite acţiunea civilă exercitată în cauză de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) şi va obliga inculpatul Ionescu Răzvan Alexandru la plata sumei de 288.456,07 de lei daune materiale, sumă la care se va adăuga dobanda legală, potrivit legislaţiei în vigoare. În temeiul art. 19 C. proc. pen. rap. la art. 397 C. proc. pen. coroborat cu art. 1349 şi urm. Cod civil, va admite acţiunea civilă exercitată în cauză de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) şi va obliga inculpaţii Ionescu Răzvan Alexandru şi Iacobescu Adrian în solidar la plata sumei de 169.900,47 de lei daune materiale, sumă la care se va adăuga dobanda legală, potrivit legislaţiei în vigoare. În temeiul art. 19 C. proc. pen. rap. la art. 397 C. proc. pen. coroborat cu art. 1349 şi urm. Cod civil, va admite acţiunea civilă exercitată în cauză de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) şi va obliga inculpaţii Ionescu Răzvan Alexandru şi Iacobescu Adrian în solidar la plata sumei de 1.558.566,53 de lei daune materiale, sumă la care se va adăuga dobanda legală, potrivit legislaţiei în vigoare. În temeiul art. 19 C. proc. pen. rap. la art. 397 C. proc. pen. coroborat cu art. 1349 şi urm. Cod civil, va admite acţiunea civilă exercitată în cauză de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) şi va obliga inculpaţii Mihai Ionuţ Valentin şi Vrânceanu Marian la plata sumei de 143.370,58 de lei daune materiale, sumă la care se va adăuga dobanda legală, potrivit legislaţiei în vigoare. În temeiul art. 19 C. proc. pen. rap. la art. 397 C. proc. pen. coroborat cu art. 1349 şi urm. Cod civil, va admite acţiunea civilă exercitată în cauză de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) şi va obliga inculpaţii Mihai Ionuţ Valentin şi Vrânceanu Marian la plata sumei de 105.233,47 de lei daune materiale, sumă la care se va adăuga dobanda legală, potrivit legislaţiei în vigoare. În temeiul art. 19 C. proc. pen. rap. la art. 397 C. proc. pen. coroborat cu art. 1349 şi urm. Cod civil, va admite acţiunea civilă exercitată în cauză de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) şi va obliga inculpatul Ionescu Răzvan Alexandru la plata sumei de 1.521.547,73 de lei daune materiale, sumă la care se va adăuga dobanda legală, potrivit legislaţiei în vigoare. În baza art. 249 C.proc.pen. menţine măsura sechestrului asigurator astfel: instituit prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa nr.113/P/2014 din data de 18.09.2014 privind imobilele ce aparţin inculpatului Ionescu Răzvan Alexandru, respectiv: asupra imobilului, situat în mun.Constanţa, aleea Orhideelor nr.6, bl.U1, sc.C, et.4, ap.58, jud.Constanţa, dobândit ca bun propriu, înaintea căsătoriei, prin actul autentificat sub nr.200/30.08.2004 la BNP Olga Niculescu, precum asupra cotei devălmaşe aparţinând inculpatului Ionescu Răzvan Alexandru din imobilul situat în …, dobândit în timpul căsătoriei cu numita Ionescu Ana, prin actul autentificat sub nr.544/28.03.2011 la BNP Stan Maria; instituit prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa nr.113/P/2014 din data de 10.10.2014, în vederea garantării confiscării extinse, asupra sumelor de 1350 EURO şi 8792 lei, identificate cu ocazia efectuării percheziţiei efectuată la domiciliul soţilor Iacobescu Constantin şi Iacobescu Aneta, părinţii inculpatului Iacobescu Adrian; instituit prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa nr.113/P/2014 din data de 19.09.2014, în vederea garantării confiscării extinse, asupra imobilului situat în …, aparţinând numitei Nuţă Doiniţa Mirela şi instituit prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa nr.132/P/2017 din data de 05.09.2017, asupra sumei de 62.650 EURO aparţinând inculpatului Ionescu Răzvan Alexandru. În baza art. 25 alin. (3) C.proc.pen. desfiinţează următoarele înscrisuri: Cererea unică de plată pe suprafaţă 2013 cu numărul CT – 16023/21.05.2013 atribuită numitei Şerban Laura; Cererea unică de plată pe suprafaţă 2011 cu numărul CT – 14538/23.05.2011; cererea pentru transfer de exploataţie/schimbarea formei de organizare din 17.09.2012; Cererea unică de plată pe suprafaţă 2011 cu numărul CT – 20132/04.06.2011atribuită numitului Paenalte Cătălin; Cererea unică de plată pe suprafaţă 2011 cu numărul CT – 13203/14.05.2011 atribuită numitului Gâtman Cătălin; Cererea unică de plată pe suprafaţă 2011 cu numărul CT – 13139/14.05.2011 atribuită numitei Vălimăreanu Niculina; formularul M3 – retragerea parţială a declaraţiei pe suprafaţa 2011 nr. 485/19.05.2011 atribuită numitei Vălimăreanu Niculina; formularul M3 – retragerea parţială a declaraţiei pe suprafaţa 2012 nr. 282/11.05.2012 atribuită numitei Vălimăreanu Niculina; formularul M2 – completarea declaraţiei pe suprafaţa 2012 nr. 283/11.05.2012 atribuită numitei Vălimăreanu Niculina; Cererea unică de plată pe suprafaţă 2012 cu numărul CT – 10997/12.05.2012 atribuită numitului Lemnaru Petru Sorin; Cererea unică de plată pe suprafaţă 2013 cu numărul CT – 1394/27.05.2013 atribuită numitului Lemnaru Petru Sorin; Cererea unică de plată pe suprafaţă 2013 cu numărul CT – 13491/13.05.2013 atribuită numitei Ghiocel Georgica; adeverinţa nr. 675/15.05.2013 emisă de Primăria comunei Dumbrăveni; formularul M3 – retragerea parţială a declaraţiei pe suprafaţa 2012 nr. 419/18.05.2012 atribuită numitului Lemnaru Petru Sorin; formularul M3 – retragerea parţială a declaraţiei pe suprafaţa 2013 nr. 149/20.05.2013 atribuită numitului Kevorkian Haic Hagop; 2 formulare M4 – schimbarea adresei/coordonatelor bancare/numele societăţii atribuit numitului Lemnaru Petru Sorin; formularul M3 – retragerea parţială a declaraţiei pe suprafaţa 2013 nr. 1183/02.07.2013 atribuită numitului Kevorkian Haic Hagop; formularul M3 – retragerea parţială a declaraţiei pe suprafaţa 2011 nr. 270/11.05.2012 atribuită numitului Kevorkian Haic Hagop; Cererea unică de plată pe suprafaţă 2013 cu numărul CT – 5270/07.05.2013 atribuită numitului Kevorkian Haic Hagop; cererea pentru transfer exploataţie – Anexa nr. 32 atribuită numitului Kevorkian Haic Hagop; Cererea unică de plată pe suprafaţă 2013 cu numărul CT – 1390/22.05.2013 atribuită numitei Suhan Anna Iustina; formularul M3 – retragerea parţială a declaraţiei pe suprafaţa 2013 nr. 970/31.05.2013 atribuită numitei Dima Nela; formularul M2 – completarea declaraţiei pe suprafaţa 2013 nr. 765/31.05.2013 atribuită numitei Dima Nela; formularul M2 – completarea declaraţiei pe suprafaţa 2013 nr. 767/31.05.2013 atribuită numitei Ghiocel Georgica; formularul M1 – schimbarea declaraţiei pe suprafaţa 2013 nr. 766/31.05.2013 atribuită numitei Ghiocel Georgica; adeverinţele nr. 472/30.05.2013, nr. 474/12.05.2013, nr. 474/28.05.2013, nr. 931/03.07.2013 şi nr. 933/04.07.2013 emise de inculpatul Vrânceanu Marian în calitate de secretar al comunei Ciobanu, judeţul Constanţa; adeverinţele nr. 1147/12.05.2011, nr. 372/24.05.2011 şi nr. 810/13.05.2011 folosite la APIA în dosar nr. 1174/14.05.2011 pe numele Vălimăreanu Niculina şi a adeverinţelor nr. 1562/10.05.2012 şi nr. 305/09.05.2012 folosite la APIA în dosarul nr. 974/10.05.2012 pe numele Vălimăreanu Niculina; formularul M3 – retragerea parţială a declaraţiei pe suprafaţa 2013 nr. 1413/22.06.2013; formularul M3 – retragerea parţială a declaraţiei pe suprafaţa 2013 nr. 1160/21.06.2013; înscrisul denumit „angajamente şi declaraţii – cerinţe de eco-condiţionalitate” din data de 17.05.2013 prin contrafacerea scrierii numitului Niculescu Vlad, precum şi a tuturor documentelor false folosite în dosarele de fermier ale numitului Gâtman Cătălin din perioada 14.05.2011 – 09.05.2012 folosit la APIA – Centrul Judeţean Constanţa; documentelor false folosite în dosarele de fermier ale numitului Paenalte Cătălin din perioada 23.05.2011 – 04.06.2013 folosit la APIA – Centrul Judeţean Constanţa; documentelor false folosite în dosarele de fermier ale numitei Vălimăreanu Niculina din perioada 14.05.2011 – 10.05.2012 folosit la APIA – Centrul Judeţean Constanţa; documentelor false folosite în dosarul de fermier al numitei Şerban Laura din data de 21.05.2013 folosit la APIA – Centrul Judeţean Constanţa; documentelor false folosite în dosarul de fermier al numitei Ghiocel Georgica din data de 13.05.2013 folosit la APIA – Centrul Judeţean Constanţa; documentelor false folosite în dosarul de fermier al numitului Lemnaru Petru Sorin din data de 27.05.2013 folosit la APIA – Centrul Judeţean Constanţa; documentelor false folosite în dosarul de fermier al numitului Kevorkian Haic Hagop din perioada mai 2012 – iunie 2013 folosit la APIA – Centrul Judeţean Constanţa; documentelor false folosite în dosarul de fermier al numitei Dima Nela din datele de 31.05.2013 şi 04.07.2013 folosit la APIA – Centrul Local Hârşova; documentelor false folosite în dosarele de fermier ale numiţilor Niculescu Vlad şi Cuzmici Dan din perioada 2008 – 2013 folosit la APIA – Centrul Judeţean Constanţa. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin 1 C.proc.pen. astăzi, 30.04.2025
Document: Hotarâre 281/2025 30.04.2025

se arată în minuta instanței

Ce acuză procurorii DNA

În cursul anului 2012, inculpații Ionescu Răzvan Alexandru, Iacobescu Adrian și Iacobescu Claudiu, au constituit un grup infracțional organizat cu scopul comiterii mai multor infracțiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, dar și de înșelăciune, grupare la care au aderat ulterior și ceilalți doi inculpați: Mihai Ionuț Valentin respectiv Vrânceanu Marian.
Gruparea a fost condusă de către inculpatul Ionescu Răzvan Alexandru care, în virtutea funcției sale, deținea informațiile privind suprafețele de teren pentru care se puteau solicita subvenții, în sensul că nu fuseseră introduse la plată.
Inculpații Iacobescu Adrian și Iacobescu Claudiu aveau sarcina de a racola persoane cu statut social modest care să fie folosite pentru formularea cererilor unice de plată, de a falsifica adeverințele din care să rezulte că aceste persoane exploatau teren în județul Constanța, dar și de a retrage sumele de bani plătite în contul acestora.
În realitate, presupușii fermieri erau persoane fără adăpost, provenite din centrele de plasament, racolate și folosite de funcționarul respectiv numai pentru a obține ilegal fonduri, pe baza unor documente falsificate, în numele persoanelor respective, acte ce atestau că aceștia dețineau și lucrau terenuri agricole.
De asemenea, inculpatul Ionescu Răzvan Alexandru afla datele când în conturile falșilor fermieri erau virate subvențiile de la bugetul de stat și comunica aceste aspecte coinculpaților Iacobescu Adrian și Iacobescu Claudiu, pentru ca aceștia să poată retrage în numerar sumele respective.
Inculpatului Ionescu Răzvan Alexandru îi revenea și sarcina de a completa cererile și celelalte formulare necesare obținerii subvențiilor de la bugetul UE și de la bugetul național.
Mai mult, acesta avea sarcina de a împiedica descoperirea activității infracționale, prin folosirea unor adeverințe care să prevină efectuarea unor controale în teren ori prin completarea, în funcție de necesități unor formulare de modificare sau de retragere a suprafețelor ori de transfer a exploatației.
Toată această schemă elaborată a fost de natură să asigure succesul operațiunii frauduloase, păgubitoare pentru bugetul general al Uniunii Europene și pentru bugetul de stat, dar și să diminueze descoperirea ei și tragerea la răspundere penală a autorilor.

Față de inculpații Iacobescu Claudiu și Iacobescu Adrian, judecătorii Tribunalului Constanța, la solicitarea procurorilor, au dispus măsura arestării preventive, în lipsă, pe o perioadă de 30 de zile de la data punerii în executare a mandatelor.

Inculpații Șerban Laura, Lemnaru Petru Sorin, Suciu Ioan și Ene Marian au încheiat cu procurorii anticorupție câte un acord de recunoaștere a vinovăției.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a comunicat, în cursul urmăririi penale, că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 3.211.048,18 lei (713.566,26 euro).

În cauză, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri ce aparțin inculpaților: Ionescu Răzvan Alexandru, Iacobescu Adrian și Iacobescu Claudiu.

Procurorii au beneficiat de sprijin din partea Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța și a Departamentului de Informații și Protecție Internă din cadrul M.A.I.

a transmis DNA în anul 2014

Vezi și

De ce l-a condamnat Curtea de Apel pe Adrian Nicolaescu: explicații despre un abuz de funcție și un prejudiciu de peste 3 milioane lei
Nemulțumiri în urma deciziei de suspendare a demolărilor la Sunwaves / Poliția Locală, mișcare de ultim moment
OFICIAL: Procurorul Vasile Abagiu este noul șef DNA Constanța
TAGGED:Recomandat
Articolul precedent O bucată de jumătate de tonă dintr-o rachetă sovietică se va prăbuși pe Pământ în următoarele zile o bucata de jumatate de tona dintr o racheta sovietica se va prabusi pe pamant in urmatoarele zile 969219 O bucată de jumătate de tonă dintr-o rachetă sovietică se va prăbuși pe Pământ în următoarele zile
Articolul următor VIDEO Coliziune între 3 autoturisme pe A2, sensul spre Constanța/ 12 persoane au fost implicate în accident UPDATE Fotoram.io 2025 05 01T121512.315 VIDEO Coliziune între 3 autoturisme pe A2, sensul spre Constanța/ 12 persoane au fost implicate în accident UPDATE
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele știri

IPJ Constanța despre cazul copiilor ademeniți la Valu lui Traian: a fost o glumă a minorilor WhatsApp Image 2025 06 21 at 21.48.57
IPJ Constanța despre cazul copiilor ademeniți la Valu lui Traian: a fost o glumă a minorilor
Actualitate Justiție Local
Intervenție de URGENȚĂ în Portul Agigea. Scurgeri de combustibil după ce un autotren s-a răsturnat 902da44d bcdb 411e 94d1 0af0494f11f3
Intervenție de URGENȚĂ în Portul Agigea. Scurgeri de combustibil după ce un autotren s-a răsturnat
Actualitate Local
VIDEO La un pas de IMPACT pe Autostrada Soarelui: Un șofer a surprins momentul cu camera de bord Image Editor 2025 06 21T165443.724
VIDEO La un pas de IMPACT pe Autostrada Soarelui: Un șofer a surprins momentul cu camera de bord
Local TOP
VIDEO/ USR și-a votat lista de miniștri. Fritz: Suntem pregătiți să ne asumăm această responsabilitate dominic fritz este noul presedinte al usr a obtinut peste 60 din voturi 980502
VIDEO/ USR și-a votat lista de miniștri. Fritz: Suntem pregătiți să ne asumăm această responsabilitate
Actualitate Politică
O nouă întâlnire între președintele Nicușor și liderii partidelor din coaliție, la ora 17.00 4a52b6a8 921a 42fe a775 9138407c0681
O nouă întâlnire între președintele Nicușor și liderii partidelor din coaliție, la ora 17.00
Actualitate Politică
FOTO VIDEO Saturn: investiție sigură pe litoral / Apartamente și studiouri de vânzare / Oportunitate unică! nd 332924106
FOTO VIDEO Saturn: investiție sigură pe litoral / Apartamente și studiouri de vânzare / Oportunitate unică!
Local TOP

RECOMANDATE

Maria Mergiu este noul director executiv al Portului Constanța Imagine WhatsApp 2025 06 17 la 16.39.12 f97160ab
ActualitateLocalRecomandatRelevante

Maria Mergiu este noul director executiv al Portului Constanța

17 iunie 2025
Bombă! Se redeschide urmărirea penală într-un dosar DNA Constanța/ Cine sunt „aleșii” procurorilor / Legături cu suspecți din dosarul „Mită în Port” Imagine WhatsApp 2025 02 18 la 14.52.46 ff9fc054
JustițieLocalRecomandatRelevante

Bombă! Se redeschide urmărirea penală într-un dosar DNA Constanța/ Cine sunt „aleșii” procurorilor / Legături cu suspecți din dosarul „Mită în Port”

13 iunie 2025
FOTO VIDEO Directorul CFR Călători a venit cu Trenul Soarelui la Constanța/ A fost lansat programul estival UPDATE Fotoram.io 2025 06 12T120022.159
LocalRecomandatRelevante

FOTO VIDEO Directorul CFR Călători a venit cu Trenul Soarelui la Constanța/ A fost lansat programul estival UPDATE

12 iunie 2025
VIDEO DECLARAȚIE Generalul Nicolae Crețu de la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu” a fost audiat la Parchetul Militar pentru suspiciuni de fals intelectual UPDATE 55b7c938 9baa 4f28 a6fd 6c631a5dc90a
JustițieLocalRecomandatRelevante

VIDEO DECLARAȚIE Generalul Nicolae Crețu de la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu” a fost audiat la Parchetul Militar pentru suspiciuni de fals intelectual UPDATE

11 iunie 2025
FOTO VIDEO Elevii de la Liceul Teoretic „Traian” din Constanța au ieșit zâmbind de la prima probă de Bacalaureat Design fara titlu 43
EducațieLocalRecomandatRelevante

FOTO VIDEO Elevii de la Liceul Teoretic „Traian” din Constanța au ieșit zâmbind de la prima probă de Bacalaureat

10 iunie 2025
FOTO VIDEO Cu ZÂMBETUL pe buze după ce a omorât doi oameni într-un accident, la Malibu, șoferul insultă jurnaliștii/ Va rămâne în arest UPDATE Screenshot 2025 06 10 110451
JustițieLocalRecomandatRelevante

FOTO VIDEO Cu ZÂMBETUL pe buze după ce a omorât doi oameni într-un accident, la Malibu, șoferul insultă jurnaliștii/ Va rămâne în arest UPDATE

10 iunie 2025
FOTO VIDEO Dosarul vameșului care a înghițit probele DNA rămâne la Constanța UPDATE 328b5ac5 d8d2 48fc 9fc0 6d8cef0c1f2d
JustițieLocalRecomandatRelevante

FOTO VIDEO Dosarul vameșului care a înghițit probele DNA rămâne la Constanța UPDATE

10 iunie 2025
EXCLUSIV Constănțeanul care a creat iadul online: mii de femei pozate pe ascuns, discuții despre fiice minore și violență intimă / Îl numea pe Gheorghe Dincă EROU / FOTO VIDEO Image Editor 2025 06 10T074851.854 1
LocalRecomandatRelevante

EXCLUSIV Constănțeanul care a creat iadul online: mii de femei pozate pe ascuns, discuții despre fiice minore și violență intimă / Îl numea pe Gheorghe Dincă EROU / FOTO VIDEO

10 iunie 2025

Despre noi

SeaPress consideră că informarea corectă, onestă și directă este cea mai bună hrană pentru mintea umană și cel mai bun început pentru dezvoltarea umanității!

Contact

  • Telefon : +40753904350
  • WhatsApp Redacție : +40753904350
  • Email : [email protected]
© Copyright 2024 MEDIA TRUTH SRL. All Rights Reserved.
  • Contact
  • Termeni și condiții
Welcome Back!

Sign in to your account

Lost your password?