noiembrie 5, 2025

LATEST NEWS !Încă lucrăm la site – suntem pe ultima sută de metri și foarte curând noua platformă va fi gata

Sydney 29
Gorghiu, despre dosarul Mineriadei: „O veche restanță a statului român și a justiției. Avem o obligație pe care sper să ne-o onorăm” alina gorghiu 5

Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei, a declarat joi despre dosarul Mineriadei din 1990 că este o veche restanţă a statului român şi a justiţiei din România, ea precizând că a fost un parcurs sinuos al acestui dosar. „Avem o obligaţie pe care sper să ne-o onorăm, ca stat, faţă de societatea românească”, a mai spus ministrul, transmite News.ro.

E o veche restanţă a statului român şi a justiţiei din România, a fost un parcurs sinuos al acestui dosar. Avem o obligaţie pe care sper să ne-o onorăm, ca stat, faţă de societatea românească”

a declarat ministrul Alina Gorghiu.

Ea a precizat că a transmis solicitarea imediat către Parchet, după ce i-a ajuns de la preşedintele României documentul pentru începerea urmăririi penale.

Am comunicat-o Parchetului şi sper să vedem un deznodământ curând

a completat Gorghiu, într-o conferinţă de presă.

Fostul premier Petre Roman şi fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu au sosit joi, la Parchetul General, pentru a fi audiaţi în dosarul Mineriadei din 1990.

Conținut Digi24.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © 2025