Caz șocant în comuna Frecăței, județul Tulcea! Un bărbat, Ilie Filip, după ce a consumat o cantitate semnificativă de alcool, a vrut să-și incendieze membrii familiei. Acesta a aruncat benzină în casă și a dat foc, apoi l-a stropit pe fiul său, care îi ceruse să se oprească. Focul s-a extins rapid, provocându-i arsuri pe aproape 30% din suprafața corpului.
Pe 30 septembrie 2023, familia lui Ilie Filip a participat la o petrecere de „moț”, capul familiei fiind lăsat acasă pentru a se ocupa de treburile gospodărești. În jurul orei 15:30, Ilie Filip și-a sunat soția pentru a o avertiza că „dacă mai întârzie, s-ar putea să nu-l mai găsească”. Familia s-a urcat imediat în taxi, iar pe drum Ilie Filip le-a spus că, dacă nu ajung mai repede acasă, el își va da foc. Când au ajuns acasă, Ilie Filip avea un bidon de 20 de litri cu benzină și a început să arunce benzină peste tot prin curte, folosind o brichetă pentru a da foc materialului inflamabil, timp în care adresa injurii la adresa familiei sale.
„Vă arăt eu vouă, vă dau eu foc şi o să ardeţi cu toţii”
Familia a reușit să intre în casă, iar la un moment dat, Ilie Filip a venit cu un pet de bere pentru a bea câte un pahar cu fiul său. Acesta din urmă i-a cerut lui Ilie Filip să vorbească mai încet, deoarece copilul dormea. Bărbatul a ieşit nervos pe uşă spunând „Lasă că vă arăt eu […] Vă arăt eu vouă, vă dau eu foc şi o să ardeţi cu toţii”, iar în scurt timp s-a întors în uşa locuinţei fiului său, având un bidon de 5 litri cu benzină. Ilie Filip a aruncat cu benzină în casă şi a dat foc folosind bricheta pe care o avea. Fiul său i-a cerut să înceteze, însă Ilie Filip a aruncat benzină din bidon în zona pieptului fiului său, iar focul existent s-a extins instantaneu la nivelul pieptului, gâtului și brațelor. Un echipaj de ambulanță a sosit la fața locului și a transportat victima la Spitalul Județean din Tulcea. Din fișa de urgență prespitalicească întocmită de echipajul de ambulanţă rezultă că victima prezintă arsuri de gradul I şi II pe 27-28 % din suprafaţa corpului. Din fişa UPU întocmită la Spitalul Județean rezultă faptul că pacientul care „afirmă că tatăl său a aruncat benzină pe el şi i-a dat foc”, prezintă arsuri de gradul I și II, gât 1-2 %, trunchi 2/3 – 13 %, membre superioare 2/3 – 6 %.
![](https://seapress.ro/wp-content/uploads/2025/02/prison-bar-photos.jpg)
Condamnare
Magistrații din cadrul Tribunalului Tulcea au decis să îl condamne pe Ilie Filip la 7 ani de închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie în forma tentativei de infracțiune de omor calificat comis prin cruzime. Sentința nu este definitivă, potrivit rejust.ro.
„Orice persoană acuzată este prezumată nevinovată până ce vinovăția va fi stabilită în conformitate cu legea, printr-o sentință definitivă. Oricărei persoane acuzate îi este garantată respectarea dreptului la apărare.”