noiembrie 7, 2025

LATEST NEWS !Încă lucrăm la site – suntem pe ultima sută de metri și foarte curând noua platformă va fi gata

Sydney 29
Izvorul Tămăduirii: Tradiții și obiceiuri/ Ce este strict interzis să faci liturghie

Pe 25 aprilie 2025, creștinii ortodocși sărbătoresc Izvorul Tămăduirii, o zi cu o profundă semnificație spirituală și tradiții respectate cu sfințenie în toată țara. Iată ce nu ai voie să faci vinerea aceasta!

Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare dedicată Maicii Domnului, celebrată în prima vineri după Paște. Aceasta amintește de minunile săvârșite prin harul Fecioarei Maria, în special prin apa considerată făcătoare de minuni din izvorul de lângă Constantinopol. Este o zi în care credincioșii merg la biserică, se roagă pentru sănătate și participă la slujba de sfințire a apei — Aghiasma mică.

Însă, pe lângă partea spirituală, această zi vine și cu anumite interdicții, adânc înrădăcinate în tradiția populară și religioasă. Respectarea lor este considerată esențială pentru a nu atrage ghinionul sau îmbolnăvirea.

Ce este interzis să faci de Izvorul Tămăduirii

Nu se spală rufe și nu se muncește în gospodărie

    Chiar dacă este o zi lucrătoare din punct de vedere civil, tradiția ortodoxă interzice activitățile casnice precum spălatul rufelor, datul cu aspiratorul sau dereticatul prin casă. Se consideră că apa are o putere specială în această zi, fiind sfințită prin rugăciunile Maicii Domnului, iar utilizarea ei în scopuri mundane este lipsită de respect.

    Fără certuri sau vorbe urâte

      Ca în orice zi de mare sărbătoare, este interzis să te cerți sau să rostești cuvinte urâte. Tradiția spune că Izvorul Tămăduirii aduce liniște sufletească și vindecare, iar comportamentele agresive pot „strica” binecuvântarea zilei. Totodată, se recomandă împăcarea cu cei cu care ai fost în conflict și iertarea.

      Nu se lucrează pământul și nu se plantează nimic

        Munca la câmp este o altă activitate interzisă pe 25 aprilie. Se spune că pământul trebuie să „odihnească” în această zi binecuvântată, iar cine sapă sau seamănă poate avea parte de recolte slabe sau boli. Gospodarii care țin la tradiție evită orice activitate agricolă în această zi.

        Evită petrecerile zgomotoase și distracțiile excesive

          Chiar dacă Izvorul Tămăduirii nu este o zi tristă, ci una a bucuriei și a speranței, sărbătoarea trebuie marcată cu decență și reculegere. Petrecerile zgomotoase sau distracțiile excesive sunt considerate nepotrivite și pot atrage necazuri, potrivit credinței populare.

          Nu refuza ajutorul sau pomană

            Pe 25 aprilie, oamenii obișnuiesc să dea de pomană pentru sufletele celor adormiți și pentru sănătate. Refuzul unei astfel de ofrande este considerat un gest de rău augur. De asemenea, este bine să ajuți pe cei nevoiași, pentru că orice faptă bună făcută în această zi „se întoarce însutit”, potrivit protv.ro.

            Vezi și:

            https://seapress.ro/foto-video-arhiepiscopul-teodosie-cu-sfanta-lumina-pe-mare-sute-de-credinciosi-la-slujba-invierii-din-constanta/

            Lasă un răspuns

            Your email address will not be published. Required fields are marked *

            Copyright © 2025