octombrie 24, 2025

LATEST NEWS !Încă lucrăm la site – suntem pe ultima sută de metri și foarte curând noua platformă va fi gata

Sydney 29
Mai mulți pacienţi din Fâşia Gaza aduși în România au fost transportați în Norvegia cu un avion al MApN avion mapn

O parte dintre pacienții din Fâșia Gaza aduși miercuri seară în România au fost duşi în Norvegia cu un avion C-27J Spartan al Forţelor Aeriene Române, iar alții au fost transportaţi către Malta şi Luxemburg cu aeronave ale unor state partenere din Uniunea Europeană.

O aeronavă C-27J Spartan aparţinând Forţelor Aeriene Române a decolat miercuri seara, 9 aprilie, către Oslo, Norvegia, având la bord opt pacienţi şi 13 aparţinători dintre cei reveniţi din Israel în aceeaşi seară. Alţi pacienţi au fost transportaţi către Malta şi Luxemburg cu aeronave ale unor state partenere din Uniunea Europeană, iar patru, împreună cu opt aparţinători, au rămas în România pentru îngrijiri medicale”, a transmis MApN joi dimineaţă, într-un comunicat.

În total, în România au fost aduşi din Israel, în cursul serii de miercuri, 18 pacienţi şi 29 de membri de familie, cu o aeronavă C-130 Hercules a Ministerului Apărării Naţionale.

Pe timpul zborurilor, asistenţa medicală a fost asigurată de medici şi asistenţi ai UPU-SMURD din Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi ai MApN.

Misiunile s-au desfăşurat la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, la cererea primită de la Centrul de Coordonare a Răspunsului la Situaţii de Urgenţă al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul Common Emergency Communication and Information System (CECIS), din cadrul Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene.

Aceasta este cea de-a treia misiune de sprijin executată în acest an pentru populaţia civilă din Fâşia Gaza, fiind transportaţi, în total, peste 40 de pacienţi şi circa 90 de aparţinători”, precizează MApN.

Vezi și:

https://seapress.ro/ministrii-apararii-ai-tarilor-participante-la-coalitia-voluntarilor-se-reunesc-la-sediul-nato/

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © 2025