Cartea de identitate a tânărului de 20 de ani Rareș Ion care a murit de supradoză, pe 15 aprilie, a fost găsită acasă la traficantul Tudor Duma zis și „Maru” reținut de DIICOT, arată referatul procurorilor. Anchetatorii spun că băiatul a consumat un cocktail de droguri preparat de „Maru”, apoi când starea lui s-a agravat acesta l-a ignorat. El nu a chemat ambulanța pentru că îi era teamă de poliție, însă l-a abandonat în stradă.
Potrivit referatului procurorilor, „Maru” nu a sunat la ambulanță, pentru că îi era teamă că o să fie arestat de poliție. Apelul la 112 a venit după zeci de minute și a fost făcut de iubita lui „Maru”, timp în care Rareș Ion zăcea pe jos și, după ce „Maru” l-a târât din locuința lui, l-a dus la capătul străzii și apoi a fost dat apelul la ambulanță.
Iubita lui „Maru” a spus, în apelul la 112, că au găsit un individ pe stradă care cel mai probabil a făcut o supradoză. A venit ambulanța, l-a luat pe tânărul de 20 de ani, la 6 dimineața l-a dus la Spitalul de Urgență Floreasca București și după trei ore a murit acasă, în pat, sub îngrijirea fratelui său, mai spun procurorii.
În telefonul victimei, Rareș Ion zis și „Castron” este un clip în care „Maru” pregătește, susțin anchetatorii, un cocktail de droguri. Pe acea filmare „Maru” se întreabă „unde ar trebui să le injectăm”. Procurorii spun că băiatul care a decedat consuma droguri din 2019. Astfel, el era consumator de la vârsta de 14 ani.
Cocktail de droguri, găsit în sângele lui Rareș Ion de către legiști
Medicii legiștii au găsit un cocktail de droguri în sângele tânărului de 20 de ani și anume benzodiazepine, metadonă, tramadol, canabinoizi, 6-MAM și alfa PVP.
În literatura de specialitate este precizat că 6-MAM este un metabolit al heroinei cu o fereastră de detecție relativ scurtă, de aproximativ 12 ore după consum, ceea ce indică un consum foarte recent”, mai indică referatul procurorilor.
Băiatul care a murit ar fi procurat acele droguri și ar fi luat legătura cu „Maru” ca să le consume împreună în garajul acestuia. Nu era prima oară când ei se întâlneau. Toți prietenii și cunoștințele lor, care au mers în fața autorităților și au dat declarații, au spus că cei doi se cunoșteau de ani buni și că locuința lui „Maru” era un fel de loc sigur unde pot fi consumate substanțele.
Ce au găsit procurorii DIICOT la percheziția din casa lui „Maru”
Procurorii DIICOT au găsit, la percheziția pe care au efectuat-o la domiciliul dealerului „Maru” au găsit un comprimat de Diazepam și cartea de identitate a tânărului mort, învelită în două bancnote, una de 50 și alta de 100 lei.
Procurorii au cerut arestarea preventivă a lui ”Maru” pe motiv că a pus la dispozitia victimei garajul imobilului în care locuiește pentru consumul de metadonă (drog de mare risc), consum urmat de moartea victimei.
Fratele lui Rareș Ion a fost audiat și a aruncat întreaga vină către „Maru”. Acesta i-ar fi dat drogurile și l-ar fi determinat pe tânăr să ia stupefiantele. Tudor Duma neagă acuzațiile.
După ce apărarea și acuzarea au pus cap la cap toate probele din dosar, s-a apreciat că o singură faptă poate fi reținută în sarcina inculpatului, respectiv aceea de punere la dispoziție a unui imobil în vederea consumului de substanțe interzise. Cred că trecutul lui infracțional este cel care a decis această arestare”, a declarat George Chițu, avocatul lui Tudor Duma.
Medic: Toxicitatea acestor substanțe poate să ucidă. Nimeni pe piața drogurilor nu garantează conținutul acestora
„Maru” a fost și el testat să fie stabilit dacă acesta consumat sau nu droguri, iar procurorii așteaptă rezultatele analizelor.
Toxicitatea acestor substanțe poate să ucidă, indiferent de vârstă și indiferent dacă există sau nu alte boli asociate. Nimeni în această piață a drogurilor nu garantează, în primul rând, conținutul acelor substanțe. Faptul că tu adaugi compuși chimici crește toxicitatea foarte mult și poate crea complicații imediate”, a explicat Radu Țincu, medic primar toxicolog, șef secție ATI-Toxicologie a Spitalului de Urgență Floreasca.
Apropriații lui Rareș spun că el încerca să renunțe la droguri. Și-a exprimat intenția acum câteva zile, printr-o serie de postări pe TikTok, platformă pe care era apoi filmat de „Maru”, în timp ce i se făcea rău din cauza drogurilor.
Sper să mă iertați pentru comportamentul meu și să vă schimb părerea despre ceea ce multă lume consideră neschimbabil. Pot și eu. Îmi doresc și vreau să ajut fiecare suflet care a picat în patima lor”, spunea Rareș Ion.
Tudor Duma, zis „Maru”, dealerul care i-ar fi furnizat droguri lui Vlad Pascu, autorul accidentului din localitatea 2 Mai. El are o condamnare la activ de patru ani şi trei luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri şi deţinere de droguri, însă decizia nu este definitivă.