decembrie 13, 2025
Sydney 29
O persoană a murit și alte 11 au ajuns la spital în urma coliziunii între un tren și un camion, în Germania o persoana a murit si alte 11 au ajuns la spital in urma coliziunii intre un tren si un camion in germania 951590

O persoană a murit și alte 11 au fost rănite și au ajuns la spital, marți, în urma coliziunii între un tren de mare viteză și un camion lângă orașul Hamburg, în nordul Germaniei, a anunțat un purtător de cuvânt al serviciului de pompieri, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Un bărbat a fost resuscitat la locul accidentului, însă a decedat din cauza rănilor în drum spre spital, potrivit sursei citate.

Trenul, care transporta aproape 300 de persoane, a intrat în coliziune cu camionul la o trecere de cale ferată, la periferia de sud a orașului.

Potrivit ziarului Bild, trenul de mare viteză plecase din Hamburg și se îndrepta spre Bremen, informează AFP.

Din motive încă necunoscute, trenul ICE a lovit remorca unui camion care transporta material feroviar în apropiere de Hamburg.

Imaginile publicate în presa germană arată vagoane ale trenului avariate în urma coliziunii și materialul transportat de remorcă împrăștiat de-a lungul căii ferate.

Antena3.ro

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © 2025