loader
octombrie 19, 2025

LATEST NEWS !Încă lucrăm la site – suntem pe ultima sută de metri și foarte curând noua platformă va fi gata

Sydney 29
O șoferiță a lovit un copil de 5 ani în Cobadin și a fugit de la locul accidentului/ A fost prinsă după 30 de minute de polițiști politiebistritas scaled 1

Miercuri, 16 aprilie a.c., în jurul orei 14:40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Primăverii din comuna Cobadin s-a produs un accident rutier.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un șofer ar fi condus un autoturism și ar fi lovit un minor, de 5 ani, care ar fi traversat strada pe marcajul pietonal.

Ulterior, ar fi părăsit locul faptei.

După aproximativ 30 de minute, conducătorul auto a fost identificat și depistat de polițiști, fiind vorba de o femeie, de 62 de ani.

Minorul a fost rănit ușor, fiind transportat la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Vezi și:

https://seapress.ro/un-sofer-beat-si-cu-permisul-expirat-a-incercat-sa-fuga-de-politistii-constanteni/

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Contact Us
Quick Link
Top Categories
Download Apps

Copyright © 2025