octombrie 28, 2025

LATEST NEWS !Încă lucrăm la site – suntem pe ultima sută de metri și foarte curând noua platformă va fi gata

Sydney 29
Polițiștii sunt în alertă în minivacanța de 1 Mai/ A curs cu amenzi 2aa4b376 69a2 4e45 9258 050d98f9cc63 scaled

La data de 30 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 3 Poliție au desfășurat o acțiune pentru prevenirea faptelor antisociale și a traficului și consumului de droguri.

În cadrul activităților derulate au fost legitimate prin aplicația eDAC 22 de persoane și au fost verificate 8 vehicule și 7 locații publice.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, precum și pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.

Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 8.000 de lei.

De asemenea, a fost reținut în vederea suspendării un permis de conducere.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © 2025