octombrie 27, 2025

LATEST NEWS !Încă lucrăm la site – suntem pe ultima sută de metri și foarte curând noua platformă va fi gata

Sydney 29
Profesor și președinte de secție de votare, săltat de polițiști: Ar fi racolat un minor în scopuri sexuale 5e1237bb6b5355b89ba5fc5432446d49

Polițiștii au descins la locuința unui profesor de latina din Timișoara, în vârstă de 44 de ani, care deținea și funcția de președinte al unei secții de votare, și l-au săltat direct din fața locuinței, într-un dosar de racolare de minori în scopuri sexuale, potrivit știripesurse.ro.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul este acuzat că, începând din luna februarie 2025, i-ar fi trimis unui băiat de 15 ani mesaje cu conținut sexual, printr-o aplicație de socializare, propunându-i să se întâlnească.

Cazul a fost preluat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Timișoara, care au demarat de urgență cercetările. În urma investigațiilor, anchetatorii au stabilit că, începând cu luna februarie 2025 și până în prezent, profesorul i-ar fi trimis minorului mai multe mesaje cu conținut explicit, propunându-i întâlniri în scop sexual.

În urma probatoriului administrat, în data de 4 mai, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de racolare a minorilor în scopuri sexuale. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă (CRAP) Bihor.

Poliția continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © 2025