loader
octombrie 10, 2025

LATEST NEWS Încă lucrăm la site – suntem pe ultima sută de metri și foarte curând noua platformă va fi gata

Sydney 29
Tragedie! Bebeluș de numai o lună, găsit mort într-o căruță / Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă

Poliţiştii au deschis, duminică, un dosar penal pentru ucidere din culpă în urma decesului unui bebeluş, care se afla într-o căruţă cu părinţii, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, citat de știripesurse.ro.

Cadavrul fetiţei în vârstă de o lună a fost transportat la spital pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului.

„În această dimineaţă, a fost sesizat prin S.N.U.A.U.112 faptul că o fetiţa de o lună a fost găsită în stare de inconştienţă, în atelajul hipo cu care se deplasa împreună cu părinţii săi. Din nefericire, la faţa locului, echipajele medicale au constatat decesul bebeluşului. Cadavrul bebeluşului a fost transportat la spital, în cauză fiind dispusă necropsia pentru a se stabili cauza decesului. Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul”

a transmis IPJ Bistriţa-Năsăud.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Contact Us
Quick Link
Top Categories
Download Apps

Copyright © 2025