noiembrie 5, 2025

LATEST NEWS !Încă lucrăm la site – suntem pe ultima sută de metri și foarte curând noua platformă va fi gata

Sydney 29
Un bărbat, aflat cu familia în mașină, a adormit la volan și s-a izbit de alta / Ambii șoferi au murit vrancea accident

Un accident grav a avut loc pe DN 2, în judeţul Vrancea. Unul dintre șoferi a adormit la volan şi a intrat într-o altă maşină. În urma impactului, cei doi șoferi au murit, iar soţia și cei doi copii ai unuia dintre ei au fost răniți, potrivit Antena 3 CNN

Un accident rutier a avut loc pe DN2-E85, între localităţile Garoafa şi Bizigheşti.

„În eveniment au fost implicate două autoturisme, cauza probabilă a accidentului fiind pătrunderea pe contrasens a unuia dintre vehicule. Unul dintre autoturisme, înmatriculat în judeţul Vrancea, transporta o familie formată din doi adulţi, ambii în vârstă de 33 de ani, şi doi copii, de 8 şi 5 ani. Celălalt autovehicul era condus de un bărbat de 29 de ani, din judeţul Dâmboviţa, care se afla singur în maşină”

a transmis, sâmbătă, IPJ Vrancea.

În urma coliziunii frontale, conducătorul auto de 33 de ani, aflat în autoturismul familiei, a fost declarat decedat la faţa locului. Soția și copii acestuia au fost răniți. Celălalt șofer a murit sâmbătă dimineață, la spital.

În urma verificărilor efectuate de către poliţişti, s-a stabilit că bărbatul de 33 de ani, din judeţul Vrancea, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Ţifeşti către Focşani, pe fondul oboselii, a adormit la volan şi a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un alt autoturism, în care se afla o singură persoană.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © 2025