Dosarul privind măsurile asigurătorii instituite pe bunurile și conturile primarului municipiului Mangalia, Cristian Radu, și ale altor inculpați din dosarul de corupție instrumentat de DNA Constanța, se judecă joi, 17 iulie, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Patru dintre inculpați au formulat contestații împotriva deciziei Curții de Apel Constanța, care a menținut măsurile dispuse inițial de procurori.
UPDATE
Potrivit surselor noastre, Petrina Boița a cerut magistraților să dea un nou termen pentru săptămâna viitoare pentru că unul dintre avocați nu s-a putut prezent.
INIȚIAL
La ședința ÎCCJ nu a fost prezent primarul Mangaliei, Radu Cristian. În schimb, a fost prezentă Boiță Petrina, alături de avocat. Aceasta a fost întâmpinată de protestatarul Ceaușeșcu Marian, care i-a bătut obrazul faptele de care este acuzată, ea și ceilalți din dosar, de către procurorii DNA Constanța.

VIDEO
Măsurile asigurătorii vizează bunurile mobile, imobile și conturile bancare,inclusiv cele viitoare, ale inculpaților, și au fost menținute prin hotărârea pronunțată pe 27 iunie 2025 de Curtea de Apel Constanța. Instanța a respins atunci toate cererile de ridicare a sechestrului, invocând legalitatea și temeinicia măsurilor dispuse în cadrul urmăririi penale.
Context
Amintim că primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, este judecat pentru fapte de corupție la Curtea de Apel Constanța într-un dosar instrumentat de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Constanța la finalul anchetei desfășurate în perioada 2022–2023.
Alături de edil, mai sunt inculpați mai mulți funcționari din cadrul Primăriei Mangalia, printre care fostul secretar Petrina Boiță, fostul administrator public Romulus Dumitrana, directori și șefi de servicii din compartimentele juridic, economic și de achiziții publice, precum și un avocat din Baroul București.
Anchetatorii susțin că aceștia au prejudiciat bugetul local cu peste 13 milioane de lei.
Ce spun procurorii – prejudiciu de peste 13 MILIOANE DE LEI
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În perioada octombrie 2014 – decembrie 2017, inculpatul Radu Cristian, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi încheiat cu o societate de avocatură, reprezentată de inculpatul avocat în cadrul Baroului București, trimis în judecată în prezenta cauză, un număr de 95 de contracte având ca obiect asistenţa juridică şi reprezentarea primăriei municipiului Mangalia în dosarele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti şi altor organe judiciare sau jurisdicționale. Este de precizat faptul că o parte dintre acestea ar fi fost încheiate în condițiile în care, la nivelul primăriei Municipiului Mangalia, existau deja contracte de asistenţă juridică încheiate cu o altă societate de avocatură, în care ar fi fost prevăzute onorarii și de peste 200 de ori mai mici față de cele stabilite în noile contracte.
În contextul menționat mai sus, primarul Radu Cristian ar fi beneficiat de ajutorul celorlalți șase inculpați, funcționari publici, care ar fi întocmit și semnat diverse acte (referate de necesitate, caiete de sarcini, etc.), ce ar fi stat la baza organizării unor proceduri formale de achiziție a serviciilor judiciare menționate mai sus.
Ca urmare a demersurilor menționate mai sus, primăria municipiului Mangalia a fost prejudiciată cu suma totală de 13.675.922 lei.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
Primăria municipiului Mangalia a comunicat faptul că nu se constituie parte civilă în procesul penal.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Constanţa cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”se arată în comunicatul DNA.
Dosarul a fost instrumentat de procurorul Constantin Conortos.