Argentina a cerut să devină „partener global” al NATO, solicitare transmisă formal Alianţei în cadrul unei întâlniri pe care ministrul argentinian al apărării, Luis Petri, a avut-o la Bruxelles cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, relatează joi agenţiile EFE şi Reuters.
Potrivit unui mesaj postat pe platforma X de către ministrul argentinian, acesta afirmă că i-a înmânat secretarului general adjunct al NATO „scrisoarea de intenţie care exprimă solicitarea Argentinei de a deveni partener global al acestei organizaţii”.
„Vom continua să lucrăm pentru recuperarea legăturilor care să permită modernizarea şi consolidarea forţelor noastre armate la standardele NATO”, a adăugat ministrul Luis Petri.
Argentina a anunţat marţi achiziţia a 24 de avioane de vânătoare americane F-16 la mâna a doua din Danemarca, tranzacţie aprobată de SUA, informează sursele citate de Agerpres.
Potrivit NATO, partenerii săi globali cooperează cu membrii Alianţei, de exemplu în transmiterea reciprocă de informaţii sau în participarea la acţiuni militare. Ţările în prezent parteneri globali ai NATO sunt Australia, Columbia, Irak, Japonia, Coreea de Sud, Mongolia, Noua Zeelandă şi Pakistan.
Apropierea Argentinei de NATO se înscrie în direcţia de politică externă impusă de noul preşedinte, ultra-liberalul Javier Milei. Acesta din urmă, care se autodescrie drept un „anarho-capitalist” şi „libertarian”, a abandonat planurile fostului guvern de centru-stânga de aderare a Argentinei la blocul puterilor emergente reunite în grupul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud), afirmând că nu doreşte alianţe cu ţări „comuniste”, şi a promis că-şi va axa politica externă pe apropierea faţă de SUA şi Israel.
Rusia şi-a manifestat joi imediat regretul faţă de intenţia Argentinei de a deveni partener global al NATO. „Regretăm”, a declarat agenţiei TASS vice-ministrul rus de externe Serghei Riabkov. „Aceasta, în mod evident, nu va oferi mai multă securitate nimănui, ci va crea noi forme de subordonare a statelor suverane”, a estimat oficialul rus, făcând referire la SUA, „liderul hegemonic al NATO”. Totuşi, a adăugat Riabkov, Moscova nu intenţionează să-şi revizuiască relaţiile cu Buenos Aires în aceste noi circumstanţe , potrivit Digi24.