Ultimele știri
Eveniment special cu ocazia Zilei Imnului Național al României, organizat de Consiliul Județean Constanța și Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”
În data de 28 iulie, ora 18.30, Consiliul Județean Constanța și Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” vă așteaptă la cea de-a treia ediţie a evenimentului BuradArt - Ziua Imnului Național care îi aduce în față pe: Laura Eftimie, Doru Iftene, Mihai Teodoru, Natalia Gribinic, Anișoara Donighevici. Alături de…
Sfinții Apostoli Petru și Pavel 2025: Principalele obiceiuri și tradiții. Cum sunt sărbătoriți de creștini
Creştinii îi sărbătoresc, duminică, pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii celor din penitenciare care au greşit faţă de Dumnezeu, precum au greşit şi ei: Petru s-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creştini. "Tradiţia spune că Sfântul Petru este stăpânul lupilor, aceştia neîndrăznind să facă vreo stricăciune…
Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” organizează Tabăra de pictură KREATOR ART-Dobrogea
Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” are plăcerea de a anunța organizarea Taberei de pictură KREATOR ART-Dobrogea, un eveniment artistic deosebit care va avea loc în localitatea Corbu. Pe parcursul taberei, participanții vor avea ocazia să-și dezvolte abilitățile artistice într-un cadru natural spectaculos, inspirați de peisajele autentice de pe…
Sânzienele, ziua în care florile prind glas și cerurile se deschid. Tradiții și povești despre puteri ascunse
Sânzienele, cunoscute și drept Drăgaica în folclorul românesc, marchează în fiecare an, pe 24 iunie, un moment plin de tradiții străvechi și credință ortodoxă, când este prăznuită nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și natura își arată adevărata magie. Pe 24 iunie, creștinii ortodocși sărbătoresc nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, iar în…
Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” organizează turul cultural ,,Case celebre din Constanța veche”
Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” vă invită joi, 19 iunie 2025, ora 17:30, să luați parte la evenimentul cultural-educativ Tur Cultural „Case celebre din Constanța veche”, realizat în colaborare cu prof. dr. Răzvan Raul Ivan. Punctul de întâlnire - statuia Lupoaicei din Constanța (Lupa Capitolina). Mergem la pas…
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța va expune artefacte la Palatul Culturii din Iași
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și în parteneriat cu Palatul Culturii - Complexul Muzeal Național „Moldova”, organizează vernisajul Expoziției Oglinda frumuseții! De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate. Obiecte din colecția Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, manifestare care va…