Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a reafirmat, duminică, faptul că 233 de persoane care au fost condamnate şi au părăsit teritoriul ţării pentru nu executa pedepsele au fost aduse în România de la începutul anului. ”O veste bună e că fugarii, în scurt timp, vor plăti din propriul buzunar cheltuiala cu aducerea lor în ţară”, a afirmat Alina Gorghiu, ea precizând că statul român a cheltuit, pentru aducerea în ţară a celor 803 fugari depistaţi anul trecut, aproape 11 milioane de lei.
Bilanţul Statului român, al Ministerului Justiţiei, este unul extrem de bun la capitolul fugari. Am adus în ţară 803 anul trecut, iar anul acesta 233 până pe 9 aprilie. Şi o veste bună e că fugarii, în scurt timp, vor plăti din propriul buzunar cheltuiala cu aducerea lor în ţară”
a afirmat Alina Gorghiu duminică, la Baia Mare.
Gorghiu a făcut acest anunţ în contextul în care a făcut vorbit, la lansarea candidaţilor PNL Maramureş, despre municipiul Baia Mare, al cărui fost edil Cătălin Cherecheş a fost condamnat, a fugit din ţară, a fost prins, adus în România şi încarcerat.
Mnistrul a subliniat că „instituţiile statului nu rămân pasive în astfel de situaţii”.
Potrivit declaraţiilor anterioare ale ministrului, statul român a cheltuit, pentru aducerea în ţară a celor 803 fugari depistaţi anul trecut, aproape 11 milioane de lei, potrivit News.ro