De cel puțin două ori pe an elevi și personal al Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale participă la acțiuni de donare de sânge, se arată într-o postare a instituției școlii. Joi, 18 aprilie, aproximativ 60 de elevi au fost prezenți la Centrului Regional de Transfuzii Sanguine din Constanța.
𝐀𝐜𝐭̦𝐢𝐮𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐝𝐨𝐧𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐬𝐚̂𝐧𝐠𝐞
Faptele bune nu au nevoie de ocazii speciale. Joi, 18 aprilie, Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale a fost gazda laboratorului mobil de donare de sânge al Centrului Regional de Transfuzii Sanguine din Constanța.
Aproximativ 60 de elevi militari au donat sânge pentru pacienții aflați în suferință pe patul de spital. Prin asemenea gesturi altruiste și profund umanitare, viitorii maiștri militari de marină își demonstrează, încă o dată, devotamentul față de semenii lor.
De altfel, a devenit deja o tradiție ca elevii și personalul Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale să participe de cel puțin două ori pe an la acțiuni colective de donare de sânge. Prin astfel de inițiative, militarii își propun atât să ajute la menținerea fluxului constant de sânge proaspăt în spitale, dar și să încurajeze comunitatea să facă gesturi similare.”
Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale