O stradă din oraşul prahovean Slănic s-a prăbuşit, asfaltul pornind la vale pe o lungime de mai mulţi metri. Prăbuşirea carosabilului a antrenat şi deplasarea pavelelor de pe trotuar. Zona a fost izolată, pentru prevenirea oricăror incidente.
Strada 23 August din oraşul Slănic s-a prăbuşit, asfaltul surpându-se pe o lungime de mai mulţi metri, la mică distanţă de blocurile de locuinţe.
Asfaltul care s-a surpat a dus şi la deteriorarea trotuarului care este construit cu pavele.
Zona a fost complet izolată, iar la faţa locului se află reprezentanţi ai ISU şi ai autorităţilor de la nivel judeţean.
Autorităţile au convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă pentru a analiza situaţia creată în urma prăbuşirii străzii. Reprezentanţi ai Prefecturii Prahova au transmis că ”este posibil” să fie dispusă evacuarea unora dintre locatarii din zonă.