Antrenorul Xavi a explicat, joi, într-o conferinţă de presă, de ce a ales să rămână la FC Barcelona.
Ştiţi că sunt un mare fan al Barcelonei şi întotdeauna încerc să dau tot ce am mai bun pentru club. Cel mai important lucru este să mă gândesc la entitate. Când ne-am întâlnit cu preşedintele, mi-am pus poziţia la dispoziţia lui, dar am găsit o mare încredere din partea preşedintelui, a comunităţii sportive şi a întregului consiliu de administraţie. Complicitatea jucătorilor a fost foarte importantă, ei m-au făcut să înţeleg că acest proiect trebuie să continue, este un proiect câştigător. De asemenea, m-au făcut să înţeleg că trebuie să continui cu forţă şi capacitate. La fel şi personalul. Mă gândesc la ce este mai bine pentru club. În ianuarie, mă gândeam că ar fi mai bine să plec, dar acum văd lucrurile altfel. Sunt foarte recunoscător, cred că a fost cea mai bună decizie”
a spus el.
Antrenorul Barcelonei, Xavi, va rămâne la club cel puţin până la finalul contractului său, în iunie 2025, după ce s-a răzgândit că acesta va fi ultimul său sezon, relatează BBC.
Tehnicianul de 44 de ani a anunţat în ianuarie că va renunţa la funcţia de antrenor în această vară.
Dar, în condiţiile în care preşedintele Joan Laporta doreşte ca el să rămână, fostul mijlocaş al Barcelonei şi al Spaniei şi-a schimbat părerea.
Xavi a preluat conducerea în noiembrie 2021, după ce a părăsit clubul Al Sadd din Qatar şi a condus Barca la titlul spaniol în primul său sezon complet la conducere, în 2022-23.
Conținut News.ro