Pe parcursul festivalului care se desfășoară, în perioada 26-29 aprilie a.c., în stațiunea Costinești, aproximativ 450 de poliţişti vor fi la datorie, zilnic, în județul Constanța, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice. Poliţiştii vor fi prezenţi pe principalele artere rutiere, în zonele aglomerate și în cele de agremen, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.
În această perioadă, vor avea loc manifestări cu un aflux important de persoane, ce impun adaptarea corespunzătoare a activităţilor specifice desfăşurate de structurile Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, care vor sprijini Gruparea Mobilă de Janadarmi Tomis Constanța, în asigurarea măsurilor de ordine publică.
Măsuri suplimentare
Astfel, au fost stabilite măsuri suplimentare pentru menţinerea climatului de siguranță publică, cu precădere în stațiunea Costinești, dar și pe tot litoralul Mării Negre.
În această perioadă, în județul Constanța aproximativ 450 de poliţişti din structurile operative, folosind peste 200 de autospeciale și aproximativ 15 aparate radar, vor acționa zilnic pentru prevenirea producerii oricăror evenimente ce ar putea afecta siguranța cetăţenilor.
Dispozitivele de ordine şi siguranţă publică organizate în această perioadă vor fi amplasate și adaptate în funcție de evoluția situației operative și vor acţiona pentru asigurarea și menținerea climatului de siguranță pulică, pentru siguranța celor care participă la festival, dar și a tuturor cetățenilor.
Totodată, va fi asigurată intervenția la evenimentele semnalate prin S.N.U.A.U. 112.
Polițiștii rutieri vor acționa pe tronsoanele de drum intens circulate, în scopul prevenirii accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizării circulaţiei şi combaterii vitezei excesive, aparatele de măsurare a vitezei urmând a fi folosite la capacitate maximă.
Polițiștii din cadrul structurilor de investigații criminale vor acționa pentru prevenirea și combaterea faptelor săvârșite cu violență și a infracționalității stradale.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu vor fi prezenți în teren pentru a preveni și combate faptele specifice, cu precădere pentru a verifica modul de respectare a regimului armelor și munițiilor.
Polițiștii de la transporturi vor patrula în trenurile de călători și stațiile de cale ferată și aerogări.
Pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor, poliţiştii vă recomandă:
- Aveţi grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate!
- Nu afişaţi ostentativ bunurile de valoare!
- Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi !
- Nu consumați alcool în exces și nu consumați substanțe interzise!
- În caz de nevoie, apelaţi numărul de urgență 112!
IPJ Constanța