Biserica Ortodoxă Română sărbătorelte astăzi, 28 aprilie, Duminica Floriilor. Cu această ocazie, parohiile ortodoxe din toată țara organizează procesiuni.
În sâmbăta lui Lazar, locuitorii orașului Murfatlar au participat la Procesiunea de Florii. Aceasta a început în jurul orei 15:00 de la Monumentul Eroilor Neamului Românesc din centrul orașului Murfatlar.
Zeci de credincioși, alături de un sobor de preoți în frunte cu părintele protosinghel Teotim, starețul Mănăstirii Sfântul Teotim, au purtat ramuri de finic în mâini pe străzile orașului.
Pe străzile orașului au fost purtate racla cu moaștele Sfinților Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Chiril al Alexandriei, Sf. M. Mc. Mina, Gheorghe, Pantelimon, Sf. Cuv. Teodosie cel Mare, Ilarion cel Mare, Sf.Mc. Natalia, Sf.Ier. Nectarie, Sf.Muc.Efrem cel Nou ași cele două icoane făcătoare de minuni Icoana Maicii Domnului Prodromița și icoana Maicii Domnului Grabnică Ascultătoare. După mai multe opriri şi momente de rugăciune, procesiunea s-a încheiat la Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, cu slujba Vecerniei unită cu slujba Litie.
Parohia ,,Nasterea Maicii Domnului” a inițiat pentru al treilea an consecutiv Procesiunea de Florii intitulată:,,Pași în urma lui Hristos“ care s-a desfășurat în parteneriat cu Mănăstirea Sfântul Ierarh Teotim, Parohia ,, Sfinții Împărați Constantin si Elena” și cu ajutorul acordat de autoritățile locale.
Credincioșii au fost invitați să participe și să se împărtășească de acest frumos eveniment, tocmai pentru a ne aduce aminte ca Hristos de buna voie și nesilit de nimeni a mers spre a Sa patima, moarte și înviere. Dumnezeu să binecuvânteze pe toți cei care au participat, la fel ne dorim ca împreună cu toți credincioșii să fim în această săptămână Mare alături de Hristos prin participarea noastră la slujba deniei din fiecare seară, începând de duminică seară și sfârșind vineri seară cu Prohodul Domnului!”
a precizat pr.dr. Alexandru-Gabriel Lupașcu, paroh al Bisericii Nașterea Maicii Domnului din Murfatlar