În noaptea de 27 spre 28 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Siguranță Rutieră și ai formațiunilor rutiere au desfășurat o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere, prin depistarea și sancționarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise ori nu respectă regimul legal de viteză.
Aproximativ 50 de polițiști au participat la această acțiune, care s-a derulat pe principalele artere de circulație din județul Constanța, unde au fost amplasate aparate de măsurare a vitezei.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate prin aplicația eDAC 672 de persoane și au fost verificate 649 de vehicule.
Au fost testați cu aparatul etilotest 395 de conducători auto și 98 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 169 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 79.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 14 permise de conducere, au fost retrase 12 certificate de înmatriculare și șase seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare și au fost constatate patru infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Exemple:
La data de 28 aprilie a.c., în jurul orei 01.15, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 23 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Tineretului din stațiunea Costinești, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 28 aprilie a.c., în jurul orei 04.15, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 34 de ani, care a condus un autoturism pe strada Mircea cel Bătrân din municipiul Constanța.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În ambele cauze a fost întocmit dosar de cercetare penală.