Un individ de 25 de ani, a fost prins de Poliția Negru Vodă conducând sub influența unor substanțe psihoactive, la miezul nopții.
La data de 28 aprilie a.c., în jurul orei 00.15, polițiști din cadrul Poliției Orașului Negru Vodă au identificat un bărbat, de 25 de ani, care a condus un autoturism pe D.N. 38, în comuna Amzacea.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
A fost întocmit dosar de cercetare penală.
IPJ Constanța