Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”.
Ulterior, centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii din cadrul lor, a informat Biroul de presă al Patriarhiei Române.
Lumina Sfântă va fi dusă, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei.
În aceeaşi seară, în jurul orei 19.00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Arhiepiscopul Tomisului a anunţat că şi în acest an va veni cu Lumina Sfântă de pe mare şi o va aduce în Parcul Catedralei pentru a fi împărţită credincioşilor
Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a fost inaugurată de Patriarhul Daniel în anul 2009.
Conținut Digi24.