Elveţia a câştigat concursul Eurovision 2024 Marea finală a concursului Eurovision 2024 a avut loc la Malmö, Suedia, unde 25 de ţări au concurat pentru trofeu şi pentru onoarea de a găzdui ediţia de anul viitor a concursului. Reprezentantul Olandei a fost descalificat sâmbătă în urma unui incident.
După 4 ore de muzică, spectacole, divertisment şi emoţie, Nemo din Elveţia a fost încoronat câştigător al celei de-a 68-a ediţii a concursului Eurovision cu piesa „The Code”.
Cântăreţul, în vârstă de 24 de ani, a câştigat concursul cu piesa „The Code”, o melodie plină de energie care trece prin rap, drum and bass şi operă, despre călătoria lui Nemo de autodescoperire ca persoană non-binară.
„Vreau să vă mulţumesc foarte mult, sper ca acest concurs să se ridice la înălţimea promisiunii sale şi să continue să militeze pentru pace şi demnitate pentru fiecare persoană din această lume”
a declarat Nemo, după ce a primit pe scenă trofeul.
Clasamentul Eurovision 2024
Elveţia a câştigat concursul cu 591 de puncte. Pe locul doi s-a clasat Croaţia cu 547 de puncte, iar pe trei Ucraina cu 453 de puncte.
În top 10 sunt prezente Franţa, Israel, Irlanda, Italia, Armenia, Suedia şi Portugalia.
Conținut Mediafax.