Creierul din spatele unui grup care se ocupa cu modificări corporale extreme și care distribuia pe internet imaginile cu oameni castrați sau mutilați a fost condamnat la închisoare pe viață și își va petrece cel puțin următorii 22 de ani după gratii, scrie Sky News.
Marius Gustavson (46 de ani) a făcut o „afacere profitabilă” din distribuirea de imagini cu „operații periculoase, inutile și cu consecințe permanente” pentru victimele sale, realizate de persoane fără cunoștințe medicale, potrivit curții penale centrale a Angliei și Țării Galilor, Old Bailey.
Cetățeanul norvegian a câștigat aproape 300.000 de lire sterline prin intermediul site-ului său „eunuchmaker.com”, care a strâns 22.841 de utilizatori.
Serviciile oferite de el pe site includ, printre altele, castrări, înlăturarea penisului și înghețarea membrelor. Clienții plăteau pentru a privi imagini din timpul procedurilor sau puteau să își facă un abonament în schimbul a 100 de lire sterline.
Însuși Gustavson a suferit o operație prin care și-a tăiat penisul și vârful sfârcurilor și și-a înghețat piciorul până când a trebuit să îi fie amputat. El a recrutat și alte persoane care să îl ajute să își desfășoare activitatea.
Gustavson ținea în congelator diverse părți de corp amputate de la persoanele mutilate de grupul său, inclusiv testicule. Gustavson își ținea penisul tăiat într-un sertar în casa lui, chiar și la patru ani după ce i-a fost amputat.
Judecătorul a spus că activitatea grupului este „cel puțin dezgustătoare și oribilă” pentru mulți oameni. O parte dintre proceduri au fost realizate cu cuțitul sau cu bisturiul chirurgical, iar consecințele sunt „permanente și ireversibile”.
„Mulți dintre ei vor avea nevoie de asistență medicală amplă pentru tot restul vieții lor”
a mai spus judecătorul.
Procurorul Caroline Carberry a spus că Gustavson vindea părțile de corp amputate și că există „dovezi clare de canibalism”. Imagini descoperite pe telefonul mobil al lui Gustavson arată că acesta „a gătit niște testicule pentru [masa de] prânz”.
Gustavson, care a fost implicat în aproape 30 de proceduri de modificări corporale extreme, a pledat vinovat la acuzațiile de comitere de vătămare corporală gravă în perioada 2016-2022.
Alte nouă persoane au recunoscut că au făcut parte din cercul lui Gustavson, după ce una dintre victime s-a adresat poliției după ce a simțit că a fost „păcălită” să facă o procedură când era sub influența drogurilor.
Natura și gravitatea procedurilor sunt „fără precedent”, potrivit procurorului. Una dintre victime a fost însemnată cu simbolul EM – „eunuch maker” – iar în cazul altei victime, părțile corpului care i-au fost amputate au fost decise în urma unui joc de zaruri.
Unele victime au avut nevoie de tratament medical de urgență în urma procedurilor catalogate de judecător drept „aproape un măcel”.
Procedurile au fost făcute acasă la Gustavson, în nordul Londrei, în apartamente închiriate sau în hoteluri, iar victimelor, printre care se numără și un băiat de 16 ani, li s-a promis că vor câștiga bani din profiturile obținute din distribuirea imaginilor pe site.
Procurorii au spus că mulți dintre participanți au acceptat să li se facă procedurile din motive de natură sexuală sau financiară.
Printre celelalte 9 persoane din grupul lui Gustavson care au fost condamnate la închisoare pentru vătămare corporală gravă se numără și un român, Ion Ciucur (30 de ani).
Conținut Digi24.