Cele aproape 60 de persoane care au fost evacuate după surparea străzii din Slănic se pot întoarce la casele lor după aproape trei săptămâni, a decis marţi Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova. Adaugă comentariu Distribuie Emil Drăgănescu, prefectul judeţului Prahova, a afirmat, marţi, că principala cauză pentru prăbușirea străzii 23 August din oraşul Slănic o reprezintă „acumularea apei sub carosabil”, transmite agenția News.ro.
Potrivit hotărârii CJSU, se permite întoarcerea proprietarilor evacuaţi la proprietăţi, precum şi reluarea activităţii economice pentru operatorii şi instituţiile publice de pe strada 23 August.
De asemenea, se va relua furnizarea în regim normal a utilităţilor în zonă.
În continuare, se menţine interdicţia accesului pietonal şi auto pe zona afectată până la aplicarea soluţiilor de stabilizare.
Astfel, autorităţile locale vor lua măsuri pentru delimitarea zonei de interdicţie, arată CJSU, potrivit Agerpres.
Totodată, se va monitoriza consumul din sistemul de alimentare cu apă în raport cu volumul eliminat în sistemul de canalizare pentru evitarea oricăror pierderi, va continua urmărirea clădirilor din vecinătatea surpării în raport cu martorii amplasaţi, vor fi făcute în continuare foraje de adâncime de până la 40 m în zonă, pentru a se putea aprecia potenţialul de producere a altor sufoziuni al apelor subterane, se vor urmări potenţialul de infiltrare din reţeaua de apă şi canalizare publică şi potenţialul de infiltrare către zona evenimentului din lacurile saline aflate la cote superioare şi din cursurile de apă din vecinătate.
„Se impune o supraveghere permanentă, cel puţin pentru o perioadă de timp, a zonei conului de surpare de pe strada 23 August şi efectuarea unor studii complexe hidrogeologice, geoinginereşti, geofizice, geochimice şi biogeofizice. Se propune amenajarea cursului de apă Gorganul prin impermeabilizarea canalului de scurgere. Se recomandă utilizarea sistemelor de monitorizare automată a imobilelor care au posibilitatea avertizării în timp real, în cazul producerii unor fenomene de instabilitate ce ajută autorităţile locale să intervină, pentru limitarea pagubelor şi evacuarea persoanelor în pericol”
se mai arată în decizia CJSU.
Care a fost cauza pricapală a surpării
Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu, a afirmat, marţi, că principala cauză a prăbuşirii străzii 23 August din oraşul Slănic o reprezintă acumularea apei sub carosabil. El a explicat că, potrivit specialiştilor, nu un cutremur, nici deversarea sau infiltrarea apelor unui lac din zonă şi nici topirea filonului de sare din localitatea cunoscută pentru mina de sare din apropiere nu au stat la baza prăbuşirii străzii, ci acumulările de ape provenite din alte surse, care au erodat din subteran.
”Vorbim de fenomenul punctual al acestei surpări, care fără intervenţia noastră şi măsurile de stabilizare imediate cu siguranţă ar fi continuat. În mare, cauzele sunt cele pe care specialiştii le-au identificat încă din prima fază, însă am reuşit să le punctăm mai clar şi să eliminăm anumite cauze mai clar. Pot să vă enumăr: în primul rând este clar că nu vorbim de un seism; în al doilea rând este clar că nu vorbim de o posibilă deversare a Băii Baciului. În al treilea rând este clar că nu vorbim de apă sărată, adică nu vorbim de o disoluţie a filonului de sare care să fi cauzat această tasare”
a declarat, marţi după-amiază, la Slănic, prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu.
El a explicat că a fost vorba despre acumulări de ape, posibil provenite din mai multe surse, care au erodat din subteran strada.
”Este vorba de convergenţa tuturor apelor în acest loc, fie că vorbim de ape subterane, fie că vorbim de ape provenite din precipitaţii, caracteristica zonei a făcut posibilă această stagnare a apelor aici şi, mai departe, există şi posibilitatea unor foste puţuri mai vechi, unor foste fose. Pur şi simplu apa, stând aici, a reuşit să spele nisipul şi să taseze acest teren”
, a adăugat Emil Drăgănescu, potrivit News.ro
El a făcut referire şi la cele 58 de persoane care au fost evacuate din blocurile din apropiere, spunând că oamenii sunt relocaţi, fie la rude, fie în locuri asigurate ”prin grija Primăriei”.
La Slănic, o porţiune din strada 23 August s-a surpat, în zonă producându-se un crater cu adâncimea de doi metri, care a doua zi s-a adâncit cu încă 20 de centimetri. Iniţial, 42 de persoane, locatari ai unor blocuri din zonă, au fost evacuate, ulterior fiind luată decizia evacuării altor 16 persoane.
Între timp, craterul a fost astupat, în urma unei intervenţii de urgenţă, urmând ca soluţia finală pentru stabilizarea solului să fie găsită şi implementată.
Conținut Digi24.