Doi bărbaţi au fost reţinuţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru trafic de influenţă, fiind acuzaţi că au cerut 8.000 de euro de la nişte persoane cărora le-au promis intervenţii la funcţionari din cadrul Primăriei Voluntari pentru rezolvarea situaţiei juridice a unui unui teren.
Dosarul a fost constituit în urma unui denunţ formulat în cursul lunii februarie de persoanele cărora li s-au solicitat cei 8.000 de euro.
Potrivit unui comunicat al Parchetului Capitalei transmis joi AGERPRES, în perioada august 2022 – iunie 2023, inculpaţii B.G. şi M.G.M. au susţinut faţă de denunţători că inculpatul B.G. are influenţă asupra funcţionarilor publici din cadrul Primăriei Voluntari, astfel încât îi poate determina pe aceştia să elibereze documentele de care denunţătorii aveau nevoie pentru rezolvarea situaţiei juridice a unui teren situat în oraş, inculpaţii pretinzând şi primind în acest scop suma de 8.000 de euro.
Inculpaţii B.G. şi M.G.M. au fost reţinuţi miercuri pentru 24 de ore şi vor fi duşi joi la Tribunalul Bucureşti cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pentru o durată de 30 de zile.
Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Grupuri Infracţionale Violente din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, beneficiind de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Conținut AGERPRES