Alpinistul Adrian Ahriţculesei, din Petroşani, a cucerit vârful Everest (8.848 m), potrivit unui anunţ făcut vineri dimineaţa de managerul său sportiv, Ştefan Adrian Jurca.
„Ahriţculesei Adrian a cucerit Acoperişul Lumii. Este pe Everest (8.848 m). Urmează partea cea mai grea a acestei expediţii, coborârea spre tabăra de bază, la 5.335 m!”
a notat Jurca pe pagina sa de socializare, unde a postat şi o imagine cu o hartă transmisă de sportiv, în care se poate observa poziţia acestuia.
Ascensiunea a durat aproape 12 ore, a mai precizat Ștefan Jurca.
Comunicarea cu alpinistul se realizează printr-un telefon special, conectat la satelit.
„Adrian a plecat spre vârf la ora 21:00, ora Nepalului, şi a cucerit Everestul după aproape 12 ore, la ora 8:00 dimineaţa, ora Nepalului. Starea sa de sănătate este bună, este optimist şi consumă puţin oxigen. Trebuie spus că Adrian a ales să urce pe Everest în varianta sport, în care şi-a transportat singur materialele necesare şi mâncarea, mai sus de tabăra de bază”
a declarat, pentru Agerpres, managerul sportivului.
„De mine depinde totul”
Adrian Ahriţculesei se îndreaptă vineri spre tabăra de bază (5.335 m), însă până acolo, în funcţie de condiţiile meteo va mai face o oprire la tabăra 3 (7.200 m) sau la tabăra 2 (6.400 m).
„Cu cât va coborî mai jos, cu atât va fi mai bine”
a menţionat Jurca.
Alpinistul Adrian Ahriţculesei a plecat pe 11 aprilie spre Nepal, într-o expediţie în care şi-a propus să cucerească cel mai înalt vârf din lume. Expediţia este programată să se încheie pe 30 mai.
„Este o nouă provocare. De mine depinde totul: să fiu sănătos şi să mă aclimatizez. De asemenea, un factor important al reuşitei este vremea”
a declarat, pentru Agerpres, la plecarea din România, alpinistul din Petroşani.
El a arătat că din tabăra de bază îşi va transporta singur bagajul şi hrana spre taberele superioare, dar în ascensiune va fi însoţit de un şerpaş, care va avea rolul să-l ajute în caz de nevoie.
În vârstă de 40 de ani, absolvent al Facultăţii de educaţie fizică şi sport din Timişoara, Adrian Ahriţculesei lucrează ca optometrist la o firmă din Petroşani.
În luna ianuarie 2023, el a reuşit să cucerească vârful Mount Sidley (4.285 m), din Antarctica, şi să finalizeze astfel „Circuitul celor 7 vulcani”, devenind primul bărbat din România care îşi înscrie în palmares o asemenea performanţă.
Conținut Digi24.