UPDATE: După ce anchetatorii au analizat apelul și locul indicat, s-a stabilit că era vorba doar despre o alarmă falsă. Autorul alertei false cu bomba ar fi un bărbat din Piatra Neamț.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Catedrala Patriarhală din București a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reședința Patriarhului Daniel, au ajuns efective impresionante de polițiști, jandarmi, SMURD, pompieri și echipele de intervenție pirotehnică de la SRI.
Apelul făcut la 112 a condus la evacuarea întregii biserici, în care se slujea. Preasfințitul Părinte Visarion, episcopul Tulcii, se afla în altar, alături de un sobor de preoți și diaconi.
Forțele de intervenție au evacuat pe toată lumea, de la preoți la credincioși. La ora 16:00 începuse Slujba Privegherii.
Momentul este unul extrem de delicat, mai ales că marți, 21 mai, este hramul istoric al Catedralei Patriarhale, de marea sărbătoare a „Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena”. Patriarhul Daniel alături de alți membri ai Sfântului Sinod sunt programați să slujească, mâine, la altarul de vară al Catedralei.
Potrivit Patriarhiei Române, marți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, va săvârși Sfânta Liturghie la Altarul exterior al Catedralei patriarhale cu ocazia hramului istoric al lăcașului de cult, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și exarh patriarhal, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ungariei, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal și cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Conținut Știripesurse