Tudorița Floros este primarul comunei Ion Corvin, aflându-se în funcție din 2020, și candidează din partea PNL pentru un nou mandat. În cei aproape 4 ani petrecuți în fruntea administrației locale din Ion Corvin, cea mai mare problemă cu care s-a confruntat Tudorița Folors a fost datoria de 3 milioane de euro pe care o avea comuna, datorie care spune că a făcut-o celebră.
De-a lungul mandatului, Tudorița Floros s-a confruntat cu multe probleme, cea mai mare fiind datoria moștenită de la vechea administrație care era în jur de 3 milioane de euro.
Cred că de mine se știe destul de clar că am fost vedeta județului, cu datoriile și cu toate cele. Sunt la primul mandat. Am avut ceva probleme în acest mandat, am avut datorii de 3 milioane de euro, din cauza unor hotărâri judecătorești. În acest mandat am dus la capăt și proiectele pe care le-am preluat, le-am actualizat pentru că crescuse prețul la materiale.”
a declarat Tudorița Floros pentru SeaPress
Pentru a reuși să scape de datoria imensă de 3 milioane de euro, Tudorița Floros a apelat la Prefectură, ajungând chiar și până la primul ministru din acea vreme, Florin Cîțu.
Am fost ajutată și de Primul ministrul care a fost în acea perioadă, Florin Cîțu. Am fost ajutată și de Prefectură, din rezervele statului. Am fost ajutată și de colegii PNL, cei cu venituri mai mari. Am fost ajutată din toate punctele de vedere. Am fost ajutată foarte mult și de către parlamentarii constănțeni, cei de la PNL.”
a adăugat primărița
Floros: Trebuie să ne ajute statul și pe noi, cei de la comunele mici, că aici sunt problemele cele mai mari
Legat de proiectele implementate în acest mandat, Tudorița Floros a transmis faptul că a reușit să termine de construit școala, dispensarul, dar și grădinița, acum fiind în fază de implementare mai multe proiecte legate de asfaltarea în comună.
Am terminat școala, am terminat dispensarul, am terminat grădiniță, am făcut multe. Le-am depus pe toate. Deci eu când am candidat, nu mi-am pus nimic în cap, doar să ajung acolo și viziunile sunt foarte mari. Când am ajuns, fiind un om de afaceri de atâția ani de zile, pe primul plan au fost asfaltarea, construirea școlii, grădiniței și dispensarului. Când le-am avut pe astea, ne-am apucat și de canalizare, am mai depus și alte proiecte. Acum se construiesc toate, se fac, pe două sate. Am mai depus pe alte 2 sate ca să cuprind toată comuna, și am depus și alte proiecte de asfaltare, de 12 kilometri. O altă asfaltare, pe ea fiind un milion de euro, de 4 kilometri. Nu am stat degeaba.”
a mai spus primărița de la Ion Corvin
Legat de banii cu care Tudorița Floros a reușit să realizeze toate proiectele, aceasta a transmis faptul că a accesat tot ce se putea accesa! „fonduri europene, fonduri de la stat, cofinanțări, absolut tot.”
În eventualitatea câștigării unui nou mandat, Tudorița Floros a transmis faptul că are multe proiecte în program, dar și multe proiecte de terminat.
Am multe proiecte. Am făcut și parcuri de copii. Nu le-am terminat pe toate că bugetul comunei Ioan Corvin este foarte mic și mă descurc și eu cu banii cum pot, cu alergătură, pentru că asta e situația, noi suntem prinși pe Natura 2000 și nu putem să facem proiecte cu eoliene, cu foto-voltaice de unde vin bani mulți. Trebuie să ne ajute statul și pe noi, cei de la comunele mici, că aici sunt problemele cele mai mari.”
a afirma Tudorița Floros
Contracandidații au început să arunce informații de pe conturi false
Potrivit spuselor primarului din Ion Corvin, campania din comună nu este una tocmai curată, având doi contracandidați, unul de la PSD și unul de la Forța Dreptei, care au început să arunce în spațiul public mai multe informații eronate.
„Nici nu vreau să-mi mai aduc aminte. Au început cu conturi false, nu pe paginile lor. Spun că am plătit hotărârile judecătorești…”
a adăugat ea
Spre finalul interviului, Tudorița Floros a ținut să transmită un mesaj locuitorilor din Ion Corvin.
„Am muncit și muncesc pentru toată comuna, nu numai pentru ei, și pentru mine și pentru copiii lor și pentru copiii mei și nepoții lor și pentru nepoții mei. Iubesc oamenii, că asta sunt, așa sunt eu născută: să iubesc oamenii. Nu-mi place să fac rău niciodată și nu o să fac niciodată chiar dacă un om mă jignește, mă supără, tac din gură și nu o să fac rău niciodată. Le doresc oamenilor multă sănătate și mie putere de muncă. Dacă Dumnezeu vrea să continui, să mă ajute să-mi duc proiectele la bun sfârșit, că am avut un mandat greu și următorul va fi greu pentru că am foarte multe proiecte și cu cofinanțări foarte mari. Am făcut proiecte mari și cu cofinanțări la fel de mari.”
a conchis primarul comunei Ion Corvin, Tudorița Floros
* SeaPress are ca scop contactarea tuturor primarilor din județul Constanța cu scopul de a aflat ce au făcut în toți acești ani de pe fotoliul de primar al fiecărui oraș sau al fiecărei localități și mai ales, ce au de gând să facă dacă vor continua să-l ocupe în următorii patru ani. Suntem o publicație independentă!