Erika Isac și Rareș au primit amenințări cu moartea pentru a nu ține concert la Medgidia. Aceștia au fost invitați cu ocazia zilei de 1 Iunie să fie prezenți pe scenă de la ora 16:00. După ce au primit, ambii, mesajul de amenințare, spectacolul a fost anulat. Poliția a deschis dosar de cercetare penală.
Primăria Municipiului Medgidia organizează astăzi, 1 iunie, un eveniment dedicat atât copiilor cât și adolescenților. Evenimentul, care debutează de la ora 16.00, aduce în prim-plan o varietate de activități dar și un concert susținut de Erika Isac, Rareș și Bogdan de la Ploiești.
În jurul prânzului, Erika Isac și Rareș au primit mesaje de amenințare cu moartea pe conturile de socializare. Cei doi au fost avertizați să nu urce pe scena de la Medgidia. Atât managerul cât și artiștii au informat organizatorii și, pentru că au luat în serios aceste amenințări, au depus plângere la Poliția din Medgidia.
În același timp, Primăria Municipiului Medgidia a sesizat instituțiile abilitate pentru a lua toate măsurile necesare pentru siguranța artiștilor prezenți la eveniment.
Condamnăm ferm aceste atitudini și facem apel la calm, pentru ca Ziua Internațională a Copilului să se desfășoare în liniște și siguranță. Asta deoarece trebuie să fie o zi a bucuriei celor mici și nu un motiv de scandal și amenințări.
se arată în comunicatul Primăriei Medgidia
De asemnea, IPJ a transmis că vor face cercetări în acest sens.
La data de 1 iunie a.c., în jurul orei 11.40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au fost sesizați de un bărbat, de 23 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost amenințat de o persoană necunoscută, pe o rețea de socializare.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentu săvârșirea infracțiunii de amenințare.
Cercetările continuă în vederea identificării persoanei bănuite de comiterea faptei și luării măsurilor legale ce se impun.
IPJ Constanța