Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data 31 mai 2024, a unui inculpat, cetățean ucrainean, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, în formă continuată.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul lunii mai 2024, inculpatul ar fi promis, în mai multe rânduri, unei persoane suma totală de 90.000 USD pentru ca aceasta să-și exercite influența pe care ar fi pretins că o are asupra funcționarilor cu atribuții de control din cadrul a două birouri vamale din județul Constanța, și că-i va determina pe aceștia să permită intrarea pe teritoriul României a 4 (patru) containere ce conțineau replici (cel puțin 990 de cutii/container) ale unor branduri renumite de încălțăminte (inculpatul ar fi promis să remită pentru 3 (trei) dintre containere suma de 20.000 USD/container, iar pentru cel de-al patrulea suma de 30.000 USD).
În contextul de mai sus, la data de 31 mai 2024, inculpatul i-ar fi remis persoanei respective suma de 20.000 USD (în legătură îndeplinirea formalităților vamale doar pentru unul dintre containere), ocazie cu care procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 01 iunie 2024, inculpatul va fi prezentat magistraților din cadrul Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză, procurorii anticorupție au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție, al Gărzii de Coastă, și de sprijinul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud Agigea și a Biroului Vamal de Frontieră Constanța.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.