Cei trei bărbaţi acuzaţi că l-au ucis pe omul de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată, doi dintre aceştia sunt arestaţi în România, iar al treilea suspect nu a fost prins şi se bănuieşte că ar fi fugit în străinătate, informează un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
„În cauza având ca obiect uciderea omului de afaceri Kreiner Adrian, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 31.05.2024 s-a dispus trimiterea în judecată a celor trei inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat (…) şi respectiv tâlhărie calificată (2 infracţiuni) (…) Procurorul a dispus totodată şi trimiterea în judecată a inculpaţilor pentru săvârşirea a două infracţiuni de furt calificat (…) şi a infracţiunii de conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare (…), infracţiuni săvârşite pe raza teritorială a judeţului Dolj. (…) Doi dintre inculpaţi au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv. Cu privire cel de a-l treilea inculpat menţionăm că nu s-a reuşit identificarea locaţiei unde se ascunde astfel că mandatul de arestare preventivă emis pe numele său nu a fost pus în executare, inculpatul fiind trimis în judecată în lipsă”
se arată în comunicatul procurorilor citat de Agerpres.
Cei trei inculpaţi s-au deplasat la Sibiu, cu o femeie, care nu a rămas alături de ei, mai susţin procurorii. Cei trei bărbaţi acuzaţi de omor au venit în România, în octombrie 2023, cu intenţia de a fura de pe mai multe proprietăţi din judeţele Dolj, Argeş şi Sibiu. Prima spargere au dat-o în judeţul Dolj, pe urmă în Sibiu, unde cel păgubit a şi murit în urma loviturilor primite.
„În data de 29 şi respectiv 30 octombrie 2023, cei trei inculpaţi au sosit în România cu intenţia de a comite mai multe furturi în judeţele Dolj, Argeş şi Sibiu. Aceştia s-au cazat la locuinţa unei persoane din localitatea Dumbrăviţa, judeţul Timiş, unde au finalizat planul infracţional pe care l-au pus în aplicare în zilele următoare. Pentru început au hotărât să sustragă bunuri din Sadova, judeţul Dolj, din locuinţa şi magazinul unui om de afaceri din localitate. Inculpaţii au împrumutat autoturismul persoanei care îi găzduia şi s-au deplasat cu acesta în judeţul Dolj. Ajungând în Craiova, cu scopul de a îngreuna procesul de identificare, inculpaţii sustrag plăcuţele de înmatriculare ale unui autoturism parcat într-un cartier mărginaş al municipiului şi le montează pe autoturismul cu care se deplasau. În noaptea de 01/ 02.11.2023 au ajuns în localitatea Sadova şi, în timp ce unul dintre inculpaţi a asigurat paza şi supravegherea zonei, ceilalţi doi, acţionând în calitate de coautori şi purtând măşti, au pătruns prin efracţie, escaladare şi folosirea fără drept a unor chei adevărate în imobilele persoanelor vătămate de unde, după scoaterea parţială din funcţiune a sistemului de supraveghere, au sustras suma totală de 3.000 de lei şi patru ceasuri de damă, de fabricaţie daneză, marca Skagen, în valoare totală de 3.600 de lei”
mai precizează procurorii sibieni.
În noiembrie 2023, cei trei inculpaţi au renunţat să mai dea două spargeri în Piteşti, la două case, una a unui medic, cealaltă a unui om de afaceri, menţionează sursa citată.
„În acea dimineaţă de 02.11.2023, cei trei inculpaţi şi-au continuat demersurile infracţionale şi s-au deplasat în municipiul Piteşti, unde au supravegheat locuinţa unui medic şi locuinţa unui om de afaceri din acea localitate, persoane despre care bănuiau că ar avea sume importante de bani în casă. Inculpaţii au renunţat la comiterea furturilor, constatând că nu sunt întrunite condiţiile optime pentru punerea în executare a planului infracţional”
afirmă cei de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu
Înainte de a-l jefui pe afaceristul sibian, cei trei inculpaţi i-au supravegheat casa şi aşa au constatat că senzorii de mişcare de pe gardul victimei nu erau activaţi.
„Cei trei s-au reîntors în localitatea Dumbrăviţa, iar în data de 4.11.2023 unul dintre inculpaţi a rugat-o pe gazdă să îl transporte pe el şi pe partenera sa de viaţă în municipiul Sibiu, dându-i de înţeles găzduitorului că aceasta din urmă avea să se prostitueze pe raza acestei localităţi. Toţi trei s-au deplasat în municipiul Deva, unde i-au preluat şi pe ceilalţi doi inculpaţi, care veniseră până în acel loc cu autoturismul unuia dintre ei. Au continuat deplasarea cu autoturismul persoanei din Dumbrăviţa, iar în municipiul Sibiu au închiriat un apartament pentru 3 zile. Cei trei inculpaţi au rămas în Sibiu, iar persoana de sex feminim şi bărbatul din Dumbrăviţa s-au întors la locuinţa acestuia. În seara de 4.11.2024 inculpaţii s-au deplasat pe strada unde se afla imobilul omului de afaceri Kreiner Adrian, unul dintre inculpaţi aflând de la un cunoscut că acesta este un om de afaceri înstărit şi deţine valori importante în locuinţă. Au procedat la supravegherea acestei locuinţe dintr-un imobil nelocuit situat vis-a-vis, iar în noaptea următoare, după ce au constatat că senzorii de mişcare amplasaţi pe gard nu sunt activaţi, au hotărât să pună în aplicare planul infracţional”
potrivit comunicatului de presă
Adrian Kreiner a fost bătut atât de grav, încât a decedat la spital în urma loviturilor.
„În data de 6.11.2024, inculpaţii, purtând cagule, au pătruns în curtea şi locuinţa familiei Kreiner la ora 2,36. Aici l-au găsit pe acesta în camera de la parter şi l-au agresat fizic exercitând multiple acte de violenţă la nivelul capului, trunchiului, precum şi membrelor. Acţionând conjugat şi coordonat, cei trei au procedat la imobilizarea numitului Kreiner Adrian, pe care l-au legat cu mâinile la spate, fiindu-i imobilizate şi picioarele cu aceeaşi sfoară. Victima a fost apoi aşezată pe abdomen, în poziţia similară unei bărci, modalitate aptă a crea suferinţe extrem de puternice. Auzind zgomot, fiica omului de afaceri care se afla într-un dormitor de la etaj, a coborât în living unde l-a observat pe unul dintre agresori, fiind la rândul ei observată de acesta. Persoana vătămată s-a reîntors în dormitor de unde a apelat serviciul 112. Doi dintre inculpaţi au urmat-o şi au pătruns în cameră lovind cu piciorul uşa încuiată de aceasta”
se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu
Cei trei inculpaţi au furat 16 ceasuri de peste 200.000 de euro şi au ameninţat-o cu moartea şi pe fiica omului de afaceri, care a scăpat cu viaţă datorită faptului că a apucat să sune la 112 şi să ceară ajutorul politiştilor.
„Prin utilizarea de ameninţări şi de violenţe fizice, au sustras de la fiica omului de afaceri sumele de aproximativ 40 de euro şi 100 de lei, pe care aceasta le avea în portofel, iar de pe un corp de mobilier au sustras 16 ceasuri, de diferite mărci, având o valoare totală de peste 200.000 de euro. Persoanei vătămate i s-a cerut să indice locul unde ţin banii şi pentru că aceasta nu îl cunoştea, dându-şi seama şi de faptul că fusese alertată poliţia, au hotărât să plece. Unul dintre inculpaţi a avertizat-o să nu iasă din cameră, altfel o va omorî, afirmând că în acel moment va merge să îi omoare tatăl. La finalul activităţii infracţionale, acest inculpat s-a reîntors la victima Kreiner Adrian şi a executat o manevră de asfixie mecanică ce a condus la întreruperea fluxului sanguin spre creier şi la instalarea comei”
susţin procurorii sibieni
Ceasurile furate de la Sibiu au fost găsite ascunse în maşina unuia dintre cei trei bărbaţi acuzaţi de omor.
„În dimineaţa de 06.11.2023, cei trei inculpaţi au plecat separat spre municipiul Deva, unde s-au reîntâlnit, şi cu autoturismul lăsat acolo s-au deplasat în Dumbrăviţa, ulterior părăsind ţara cu scopul de a se sustrage răspunderii penale. În autoturismul unuia dintre inculpaţi, autoturism aflat în custodia autorităţilor scoţiene, au fost descoperite cele 16 ceasuri sustrase, acestea fiind ascunse în compartimentul blocului motor, într-o borsetă”
se mai menţionează în comunicatul de presă transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu
Conținut Digi24