Horia Constinescu, candidatul la Primăria Constanța din partea PSD își unește forțele cu Adrian Bîlba, candidatul din partea PER.
Iată comunicatul de presă:
Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria municipiului Constanța și dr. Adrian Bîlbă, candidatul Partidului Ecologist Român la Primăria Municipiul Constanța, își unesc forțele pentru alegerile din 9 iunie 2024, în cadrul unui parteneriat bazat pe o viziune comună și un scop comun: dezvoltarea Constanței, cu grijă față de natură și mediul înconjurător.
Decizia vine ca urmare a mai multor discuții purtate de cei doi candidați pe tema proiectelor privind Promenada de coastă, respectiv Eco- Bulevardul Mării, amenajării taluzului, lacului Tăbăcărie și altele.
se arată în comunicatul de presă trimis de către reprezentanții lui Horia Constinescu
În comunicat, aceștia au inclus și o declarație a lui Bîlbă.
„Pentru mine proiectele sunt cele mai importante, nu persoana mea, nu poziția mea. Nu am șanse să ajung primar dar mă poziționez alături de Horia Constantinescu, un om care are această șansă și cu care împărtășesc aceeași viziune în ceea ce privește protejarea mediului înconjurător. Am convingerea că un om care are atâta energie va avea și puterea să facă ceea ce promite”
a transmis dr. Adrian Bîlbă, pentru comunicatul candidatului PSD
De asemenea, unindu-și forțele, își unesc și opiniile. Constantinescu vorbește, de asemenea, despre respectarea mediului înconjurător.
„Astăzi, 5 iunie, data la care sărbătorim Ziua Mediului, reafirm că respectarea mediului înconjurător este obligația noastră, a tuturor, indiferent de culoarea politică. Trebuie să dăm șansa copiilor noștri de a trăi într-unul dintre cele mai frumoase orașe ale României. Preluăm aceste proiecte importante și împreună, ne vom asigura că ele se transformă în realitate. Aceste proiecte sunt pe mâini sigure.”
a precizat Horia Constantinescu.