Doi elevi au ajuns la spital, cu arsuri, în urma unei explozii care a avut loc vineri în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din Bolintin Vale, judeţul Giurgiu. Alţi doi elevi şi două cadre didactice au primit îngrijiri la faţa locului. Clădirea în care funcţionează atelierul este veche, nu a suferit modificări structurale şi din acest motiv nu se supune autorizării ISU, a precizat ISU Giurgiu.
Explozie în atelierul Liceului Tehnologic «Dimitrie Bolintineanu» din oraşul Bolintin Vale. Aceasta s-a produs ieri după-amiază, în timpul orei, în încăperea respectivă fiind două cadre didactice şi patru elevi. Explozia nu a fost urmată de incendiu. Doi dintre elevi şi cadrele didactice au primit îngrijiri medicale la faţa locului. Ulterior au fost transportaţi la spital un băiat, în vârstă de 16 ani, cu arsuri la nivelul braţului drept, la membrele inferioare şi la faţă şi unul de 17 ani, cu arsuri la braţul stâng
a anunţat ISU Giurgiu sâmbătă dimineaţă, într-un comunicat
Atelierul în care s-a produs explozia se află într-o clădire separată de corpul liceului şi nu a fost necesară evacuarea celorlalţi elevi, mai precizează sursa citată.
Cel mai probabil explozia s-a produs în urma unor operaţiuni de sudură la macheta unui glob pământesc confecţionat din fibră de sticlă, vopsită, în urma unor acumulări de gaze în interiorul acestuia.
La data de 7 iunie a.c., ora 15.47, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraş Bolintin Vale au fost sesizaţi prin apel 112 de către o femeie, cu privire la faptul că tavanul unei clase s-ar fi prăbuşit, în Liceul Dimitrie Bolintineanu. Din primele cercetări a reieşit faptul că, la data de 7 iunie a.c., în intervalul 15.00-16.00, în timpul desfăşurării unor activităţi în atelierul de practică, constând în sudarea unui glob pământesc, acesta a explodat, din cauza unor acumulări de gaze în interior. În urma producerii evenimentului, a rezultat rănirea a doi minori, de 16, respectiv 17 ani, aceştia fiind transportaţi la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale
transmite IPJ Giurgiu, potrivit News.ro
La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul I.S.U. Vlaşca, care au constatat faptul că explozia nu a fost urmată de incendiu.
În cauză, cercetările sunt continuate pentru vătămare corporală din culpă, distrugere, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.
Conținut Digi24.