Un copil de 11 ani din Petrila, judeţul Hunedoara, a declanşat o adevărată anchetă la IPJ Hunedoara, după ce a sunat la întâmplare un bărbat căruia i-a cerut ajutor spunându-i că este agresat de tatăl său. Băiatul făcuse o farsă, alături de un prieten de doar 10 ani. Părinţii celor doi vor fi amendaţi pentru că nu și-au supravegheat copiii.
La data de 06 iunie 2024, în jurul orei 22:00, Poliţia Municipiului Deva a fost sesizată de un bărbat în vârstă de 47 de ani, din municipiul Deva, cu privire la faptul că a fost apelat telefonic de către o persoană ce părea a fi un minor, care l-a întrebat dacă poate să îi comunice un număr de telefon de la «Protecţia Copilului», pentru că a fost agresat fizic de către tatăl său, fără a preciza, însă, cum se numeşte sau unde se află. Bărbatul de 47 de ani i-a recomandat minorului să apeleze numărul de urgenţă 112, moment în care, în cadrul discuţiei a intervenit şi tatăl minorului, care i-a adresat injurii şi l-a întrebat pe minor cu cine vorbeşte la telefon, după care convorbirea s-a întrerupt”
a transmis sâmbătă IPJ Hunedoara, potrivit News.ro
Bărbatul de 47 de ani a alertat Poliţia, iar poliţiştii au demarat investigaţiile.
„Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Deva au identificat apelantul, un minor în vârstă de 11 ani, din oraşul Petrila, care a recunoscut faptul că, aflându-se cu un prieten în vârstă de 10 ani, a apelat un număr de telefon «la întâmplare» pentru a face o farsă, conţinutul apelului fiind o informare falsă, acesta nefiind victima niciunei infracţiuni. Totodată, poliţiştii l-au identificat şi pe tatăl apelantului, un bărbat în vârstă de 35 ani, din oraşul Petrila, care a declarat că nu avea cunoştinţă despre cele întâmplate şi nu şi-a agresat fiul sub nicio formă”
mai precizează comunicatul IPJ Hunedoara
Potrivit sursei citate, părinţii celor doi minori vor fi sancţionaţi contravenţional, pentru neluarea măsurilor de supraveghere ale minorilor.
„Deşi în acest caz nu a fost apelat numărul de urgenţă 112, poliţiştii atrag atenţia cu privire la faptul că apelurile false la 112 sunt de natură să aducă prejudicii foarte grave la nivelul societăţii şi tulburări ale siguranţei publice, atât prin natura şi amploarea forţelor implicate în luarea măsurilor de investigare, identificare şi contracarare (Poliţia Română, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Serviciul Român de Informaţii), cât şi prin stările de temere generate în rândul cetăţenilor, atât cei direct afectaţi, aflaţi în locurile respective cât şi întreaga comunitate. Legislaţia din România prevede că «alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie, se pedepseşte cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii. De asemenea, apelarea abuzivă a numărului unic de urgenţe poate fi sancţionată cu amendă între 1.000 şi 2.000 de lei sau cu până la 200 de ore de muncă în folosul comunităţii». Apelarea nejustificată a numărului 112 poate costa viaţa unei persoane aflate în pericol. În timp ce operatorul se ocupă de un apel non-urgent sau, mai grav, fals, pe linie poate aştepta o persoană care are într-adevăr nevoie de ajutor!”
a transmis IPJ Hunedoara
Conținut Digi24.