Președintele american Joe Biden a avertizat că Rusia nu se va opri la Ucraina dacă va câștiga războiul și că în realitate întreaga Europă este amenințată de Vladimir Putin, relatează Kyiv Independent. El a declarat sâmbătă, în timpul unei întâlniri cu omologul său francez, Emmanuel Macron, că „SUA sunt puternice și vor fi alături de Ucraina”.
Biden a avertizat că agresiunea Kremlinului va continua dincolo de Ucraina dacă va avea succes: „Putin nu se va opri la Ucraina. Toată Europa va fi amenințată. Nu vom lăsa să se întâmple acest lucru. Statele Unite sunt puternice alături de Ucraina. O spun din nou – nu vom renunța”.
Macron l-a găzduit pe Biden pentru o vizită de stat menită să sublinieze parteneriatul lor puternic pe probleme de securitate globală.
Președintele Joe Biden a sosit în Franța la 5 iunie și, împreună cu președintele Emmanuel Macron, a participat la cea de-a 80-a aniversare a debarcării din Ziua Z, joi, în Normandia. El s-a întâlnit apoi cu președintele Volodimir Zelenski vineri.
În discursul său din ziua Z din 7 iunie, Biden a subliniat importanța apărării democrației atât în țară, cât și în străinătate.
„Nu ne-am adunat doar pentru a-i onora pe cei care au dat dovadă de un curaj remarcabil la 6 iunie 1944, ci și pentru a asculta ecoul vocilor lor, pentru a le auzi, pentru că ele ne cheamă. Ei ne întreabă ce vom face. Ei nu ne cer să escaladăm aceste stânci, ci ne cer să rămânem fideli la ceea ce reprezintă America”
a declarat președintele american
Conținut Digi24.