Alianţa electorală PSD – PNL a obţinut 48,67% din voturile exprimate la alegerile europarlamentare, Alianţa AUR – 14,95%, iar Alianţa Dreapta Unită – 8,63%, conform datelor provizorii transmise, marţi, de Biroul Electoral Central.
Informaţiile sunt furnizate în urma centralizării unui număr de 19.761 de secţii de votare din totalul celor 19.870.
Mai exact, Alianţa PSD – PNL a obţinut 4.317.164 de voturi, Alianţa AUR – 1.325.823 de voturi, iar Alianţa Dreapta Unită – 765.265 de opţiuni.
Aceste formaţiuni sunt urmate de:
UDMR – 6,53% (578.833 voturi)
Partidul S.O.S. România – 5,04% (447.279 voturi)
REPER – 3,69% (326.973 voturi)
candidatul independent Nicolae Ştefănuţă – 3,05% (270.832 voturi)
candidatul independent Vlad Gheorghe – 2,46% (218.462 voturi)
Partidul Diaspora Unită – 1,79% (158.363 voturi)
Partidul Umanist Social Liberal – 1,47% (130.500 voturi)
candidatul independent Silvestru Şoşoacă – 0,90% (79.875 voturi)
Partidul Patrioţilor – 0,73% (64.952 voturi)
Partidul România Mare – 0,66% (58.781 voturi)
candidata independentă Paula Marinela Pîrvulescu – 0,57% (50.556 voturi)
Partidul Alternativa Dreaptă – 0,45% (39.712 voturi)
România Socialistă – 0,42% (36.916 voturi)
Un număr de 17.893.612 alegători au fost înscrişi în listele electorale permanente şi în copiile de pe listele electorale speciale, dintre care 17.852.308 au fost înscrişi în listele electorale permanente, iar 41.304 înscrişi în copiile de pe listele electorale speciale.
S-au prezentat la urne 9.447.253 de alegători, dintre care 8.714.293 erau înscrişi în listele electorale permanente, 21.537 înscrişi în copiile de pe listele electorale speciale, iar 711.423 înscrişi în listele electorale suplimentare.
Au fost primite 22.206.514 buletine de vot, dintre care nu au fost întrebuinţate şi au fost anulate 12.792.948.
Numărul voturilor valabil exprimate a fost de 8.870.286. Un număr de 485.833 de voturi au fost nule. AGERPRES/(AS – autor: Irinela Vişan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținut Agerpres